Linkuri accesibilitate

Nasterea unei mişcări, mai mult decît a unui partid.


Privind înainte spre Europa şi punctum

Decizia d-lui Marian Lupu de a iesi din Partidul Comunistilor, ca sa lanseze formatiunea renovata de tip european, Partidul Democrat, a venit exact la momentul potrivit. Alegerea momentului nu numai ca-i cea mai inteligenta, dar a devenit chiar inevitabila dupa 7 aprilie, vazind incapacitatea tuturor partidelor parlamentare de a face fata situatiei.

Dl. Lupu cintarise indelung acest pas, precum a lasat chiar dinsul sa se inteleaga acum doi ani. Dar o iesire pripita, emotionala din Partidul Comunistilor n-ar fi adus nici un folos sistemului politic si intereselor cetatenilor; nici atunci, nici pina ieri. O iesire insuficient pregatita ar fi fost numai un gest de spectacol de o zi.

Marian Lupu nu apartine categoriei de politicieni imprevizibili care traiesc din gesturi si declaratii pe termen scurt. Dinsul nu-i nici dintre cei care apeleaza la emotiile unora sau altora dintre alegatori.

Lista electorala a Partidului Democrat in frunte cu Marian Lupu arata altfel, cu totul altfel decit celelalte liste, nemaivorbind de alegerile de pina acum in Republica Moldova. Pe lista Partidului Democrat nu gasim icoane ale timpurilor sovietice, cu ambitii depasite de vremuri. Pe aceasta lista nu gasim nici gangsterii tranzitiei din anii recenti, care au intrat in politica tot ca intr-un Biznes.

Nu gasim pe lista condusa de dl. Lupu nici politicieni care doresc ca Republica Moldova sa caute un “frate mai mare” intr-o directie sau in alta directie. Cunoscindu-i pe candidatii din fruntea listei Partidului Democrat, pot spune ca dinsii privesc drept inainte in directia “Europa si punctum.”

Formatiunea se numeste partid, Partidul Democrat. Totusi, cred ca e vorba despre nasterea unei miscari, mai mult decit a unui partid. Partidele au programe specifice, conform intereselor de grup ale acestora. Lista condusa de Marian Lupu propune insa mai mult decit un program de partid. Ea propune sa transforme chiar sistemul politic, degenerat, din Republica Moldova intr-un sistem politic civilizat. Atit in mentalitatile oamenilor cit si in institutiile statului.

Sa-l transforme, dintr-un sistem politic care functioneaza chiar pentru politicieni---si pentru politicieni-Biznesmeni---intr-un sistem care ar functiona pentru cetatenii Republicii Moldova. Sa le redea sentimentul demnitatii anume lor, moldovenilor. Si sa inceapa in sfirsit a reprezenta Republica Moldova cu demnitatea necesara in Europa civilizata.
Previous Next

XS
SM
MD
LG