O vecină, care ştie că sînt ziarist la unul din multele posturi de radio, m-a întrebat deunăzi: “Păi, cum vine asta, dom’ Iulian? Ne tot spuneau că în Moldova criză nu poate fi, iar amu zic că criza a ajuns şi la noi!”
Am remarcat şi eu această ciudată schimbare de macaz. Luni de zile, guvernanţii autohtoni ne vorbeau cu multă convingere despre puternicia “citadelei stabilităţii”, ne ziceau că RM e cumva deosebită, e ceva aparte, şi nu poate fi afectată de criză. Acum au renunţat brusc să îmbărbăteze poporul şi, iată, ne-am pomenit dintr-odată cu criza în casă.
Foarte bizară şi neplăcută situaţie. Ea te face să presupui că încurajările anterioare ale guvernanţilor au fost… apă de ploaie. Însă guvernanţii nu renunţă la mitul citadelei inexpugnabile. Reiese acum, din vorbele lor, că într-adevăr totul a fost OK pînă-n momentul în care a “falimentat” parlamentul nou ales. Adică numai “destabilizarea” situaţiei politice din ultimele săptămîni a provocat criza. Prim-vicepremierul Igor Dodon a spus-o tranşant: “Criza apare în urma aşteptărilor de criză. Cum pot fi optimişti agenţii economici din Moldova atunci cînd sîntem din nou în alegeri? Cum pot fi ei optimişti cînd colegii străini le spun că aşteaptă luna septembrie ca să vadă ce va fi la noi?”
Ce să zic? Înţeleg că politicul şi frica maselor pot influenţa situaţia economică, dar nu cumva criza apărută recent pe malurile Bîcului a fost generată mai înainte şi de factori economici?
Am impresia că optimismul multor agenţi economici a secat la noi încă în 2008, cînd situaţia politică era stabilă. Un editor mi-a spus că nu mai are vînzări de carte din aprilie 2008. Dar şi companiile de construcţii au început să aibă probleme înainte de 7 aprilie 2009. Aşteptările de criză, despre care vorbeşte Igor Dodon, existau deja în toamna anului trecut, atunci cînd ni se spunea că sîntem tari ca oţelul.
E prea simplist să spui că atîta timp cît ai guvernat tu nestingherit a fost OK, că criza a început în momentul în care şi altcineva a început să revendice puterea.
Am remarcat şi eu această ciudată schimbare de macaz. Luni de zile, guvernanţii autohtoni ne vorbeau cu multă convingere despre puternicia “citadelei stabilităţii”, ne ziceau că RM e cumva deosebită, e ceva aparte, şi nu poate fi afectată de criză. Acum au renunţat brusc să îmbărbăteze poporul şi, iată, ne-am pomenit dintr-odată cu criza în casă.
Foarte bizară şi neplăcută situaţie. Ea te face să presupui că încurajările anterioare ale guvernanţilor au fost… apă de ploaie. Însă guvernanţii nu renunţă la mitul citadelei inexpugnabile. Reiese acum, din vorbele lor, că într-adevăr totul a fost OK pînă-n momentul în care a “falimentat” parlamentul nou ales. Adică numai “destabilizarea” situaţiei politice din ultimele săptămîni a provocat criza. Prim-vicepremierul Igor Dodon a spus-o tranşant: “Criza apare în urma aşteptărilor de criză. Cum pot fi optimişti agenţii economici din Moldova atunci cînd sîntem din nou în alegeri? Cum pot fi ei optimişti cînd colegii străini le spun că aşteaptă luna septembrie ca să vadă ce va fi la noi?”
Ce să zic? Înţeleg că politicul şi frica maselor pot influenţa situaţia economică, dar nu cumva criza apărută recent pe malurile Bîcului a fost generată mai înainte şi de factori economici?
Am impresia că optimismul multor agenţi economici a secat la noi încă în 2008, cînd situaţia politică era stabilă. Un editor mi-a spus că nu mai are vînzări de carte din aprilie 2008. Dar şi companiile de construcţii au început să aibă probleme înainte de 7 aprilie 2009. Aşteptările de criză, despre care vorbeşte Igor Dodon, existau deja în toamna anului trecut, atunci cînd ni se spunea că sîntem tari ca oţelul.
E prea simplist să spui că atîta timp cît ai guvernat tu nestingherit a fost OK, că criza a început în momentul în care şi altcineva a început să revendice puterea.
