Linkuri accesibilitate

Traian Băsescu susține integritatea statală a R. Moldova


Romania recunoaşte Republica Moldova şi sustine integritatea teritorială a acestei ţări, care, mai devreme sau mai tîrziu va deveni membră a Uniunii Europene, a declarat preşedintele României, Traian Băsescu. Vorbind la lansarea programului “Arc – 2009”, destinat copiilor şi tinerilor de etnie română de pretutindeni, Traian Băsescu, a spus că România are una dintre cele mai moderne legislaţii din Uniunea Europeană, pentru că românii au învăţat că a trăi în Europa înseamnă a-l respecta pe fiecare", Declaraţia de azi a şefului statului român survine după ce joi preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin a acuzat din nou România că ameninţă statalitatea Moldovei, prin intermediul opoziţiei moldovene. Liderii celor trei partide de opoziţie intrate în parlament la 5 aprilie au respins aceste acuzaţii.
XS
SM
MD
LG