Linkuri accesibilitate

Festivalul Muzicii Noi și Generația 2000


O nouă „abordare de sistem melodico-armonic”.

După concertul cameral de duminică unde au răsunat creaţiile componistice ale tinerilor compozitori din Republica Moldova, se poate vorbi deja cu toată gura despre existenţa unei noi generaţiii muzicale, generaţia 2000. Aceasta este părerea compozitorilor Marian Stîrcea şi Ghenadie Ciobanu care au ascultat cu maximă atenţie sonatele sau syntoniile colegilor mai tineri şi au declarat foarte ferm că duminică am asistat la botezul unei noi generaţii de creaţie.

Unii dintre douămiişti, ca Marius Malaneţchi, de exemplu, au debutat abia în timpul concertului de duminică, iar alţii ca Lidia Ciubuc, Natalia Rojkovskaia sau Vitalie Mosiiciuc sînt deja la al treilea sau la al patrulea concert. Indiferent, însă, de ora cînd au debutat, toţi vor acelaşi lucru, să aducă lucruri noi în muzica contemporană din Republica Moldova. „Orice creaţie din cele care au răsunat astăzi merită să fie ascultată, audiată şi promovată,” consideră Marian Stîrcea.

Iar compozitorul Ghenadie Ciobanu susţine că trăsăturile de căpătîi ale creaţiilor componistice care au fost interpretate duminică sunt vizibile de la o poştă: „În primul rînd, este vorba despre o altă abordare a sistemului melodico-armonic pentru că nu au fost melodii cu un acompaniament tradiţional, dar au fost bazate pe cu totul alt principiu, pe un principiu modal, apropo, care este tipic atît muzicii româneşti în particular cît şi muzicii balcanice în general.”

Cu toate că unii compozitori au tendinţa de-a introduce în creaţiile lor şi elemente din afara muzicii, cum ar fi bătutul cu palma în trupul pianului sau violoncelului, totuşi, originalitatea tinerilor compozitori ar trebui căutată mai ales în zona polifoniei, consideră Ghenadie Ciobanu.

În definitiv, cel mai important lucru e că generaţia 2000 caută să depăşească tradiţionalismul şi muzica cu tentă locală, susţine Ghenadie Ciobanu:

„Ei aduc ruptura. Şi o perspectivă occidentală de-a face muzica, iar acest lucru nu-i poate decît ajuta să se încadreze mai repede şi mai organic în procesul muzical universal.”

Nu este exclus ca în timpul cel mai apropiat această nouă generaţie să devină şi mai vizibilă nu doar la Chişinău, ci şi dincolo de graniţele Republicii Moldova.

Pe aceeași temă

XS
SM
MD
LG