Linkuri accesibilitate

Timpul: "Morţii lui Voronin, ordinea lui Medvedev, banii lui Putin"


Jurnal de Chişinău abordează călătoriile lui Voronin din perspectiva bugetului de stat

Timpul bunaoara anuntand cei 500 de milioane de dolari pe care Moscova i-a promis regimului de la Chisinau, scrie despre “Morţii lui Voronin, ordinea lui Medvedev şi banii lui Putin”. Ziarul nu uita de incurajarile pe care Vladimir Voronin le-a primit cu aceasta ocazie de la Moscova, din gura prmierului Vladimir Putin si a presedintelui Dmitri Medvedev si nici de multumirile pe care liderul comunistilor moldoveni le-a adresat Krelinului pentru sustinerea de care a beneficiat in campania trecuta si pe care o are, se pare, si in aceasta campanie.

Despre ce a obtinut Voronin de la Moscova, dar si invers, e si tableta de azi din Timpul, semnata de Constantin Cheianu. A carui logica nu e insa cea obisnuita. Cheianu se arata convins ca, dacă la întoarcerea sa din Rusia Voronin elimină, de pildă, regimul de vize cu România, înseamnă că Moscova a obţinut tot ce a dorit de la el. Dacă, însă, regimul de vize va fi menţinut, iar bunăoară Gabriel Stati arestat din nou, înseamnă că Moscova nu a obţinut totul şi vrea să-l mai ţină pe Voronin pe frigare, crede Constantin Cheianu.

Chiar si presa rusa nu camufleaza rostul banilor pe care Moscova i-a promis Guvernului de la Chisinau. Oficiosul Rossyskaia Gazeta constata doar ca „Dmitri Medvedev a sustinut actiunile presedintelui Republicii Moldova Vladimir Voronin” , pe cand Vremya Novostei titreaza pe sleau: „Ajutor electoral”. Si precizeaza: „presedintele Moldovei va primi pentru alegeri jumatate de miliard de dolari din Rusia”.

La fel, si presa de la Bucuresti considera lucrurile limpezi. Iar drept exemplu, un titlu doar, din Ziua: „Medvedev ii da un cec in alb lui Voronin”.

Despre calatoriile lui Vladimir Voronin scrie Jurnal de Chisinau, care le trateaza ca mofturi, ce costa scump bugetul de stat. Asta pentru ca prefera, mai nou, sa ajunga la alegatori pe calea aerului, cu elicopterul, iar in strainatate – apeland la serviciile unei firme destul de costisitoare se pare. Altfel, presa moldoveneasca se afla deja in plina campanie si asta se face mai ales simtit in vigoarea cu care oponentii politici se trateaza reciproc, incluiv in editoriale, cum ar fi cel de azi din Jurnal de Chisinau semnat de Petru Bogatu cu titlul „Ce ascunde Voronin când „face o treabă cu un bărbat” ca Roşca”.
XS
SM
MD
LG