Linkuri accesibilitate

IHT despre modul în care regimurile opresive folosesc site-urile de socializare pentru a depista protestatarii

Revoltele din Iran în urma controversatelor alegeri prezidenţiale au format principala temă de discuţie pe Twitter timp de o săptămână. Aşa au ajuns protestele iranienilor să fie supranumite „Revoluţia prin Twitter”. În afara pălăvrăgelii obişnuite pe asemenea site-uri sociale, bloggerii au publicat aproape în timp real mărturii oculare de la protestele din Teheran, însoţite de fotografii şi înregistrări video.

Autorul articolului din International Herald Tribune, Evgheni Morozov de la Open Society Institute este de acord că site-urile sociale din internet au capacitatea extraordinară de a informa rapid mulţi oameni despre abuzurile autorităţilor sau locul unei acţiuni de protest. Dar el argumentează că rolul acestor site-uri la organizarea propriu-zisă a protestelor este exagerat. Organizatorii folosesc mijloace de comunicare confidenţiale, nu publice, pentru a nu atrage inutil atenţia autorităţilor sau altor detractori.

În mod similar, consecinţa nedorita a campaniei de pe Twitter de a da publicităţii site-urile care îi pot ajuta pe bloggerii din Iran să evite cenzura din partea autorităţilor a fost aceea că accesul către aceste site-uri a fost blocat. Astfel, scrie Morozov, revoluţia prin Twitter se poate transforma uşor într-o contra-revoluţie.

În afară de aceasta, activismul pe internet, foarte vizibil pentru cei care urmăresc evenimentele de la distanţă, nu se traduce neapărat în acţiuni pe teren şi poate crea publicului o imagine exagerată despre ceea ce se întâmplă cu adevărat. Am putea fi predispuşi să credem că revoluţia prin Twitter zguduie din temelie regimul autoritar din Iran pur şi simplu pentru că aflăm foarte multe pe internet despre activitatea suporterilor opoziţiei.

Nu ştim aproape nimic despre cea a activiştilor conservatori, aflaţi de partea regimului. Faptul că vocea lor lipseşte de pe Twitter nu înseamnă însă că ei nu cunosc şi nu folosesc aceleaşi tehnologii noi pentru a-şi mobiliza propriii susţinători. Pur şi simplu o fac în limba farsi, pe site-uri locale, iar noi, cei din afară, nu ştim unde să-i căutăm, scrie autorul articolului din International Herald Tribune.

Regimul din Iran, la rândul său, ştie cât se poate de mult despre situ-rile sociale. Are şi un departament special pentru dezvoltarea site-urilor religioase, oferă de mai mulţi ani cursuri pentru bloggeri. Iar faptul că nu blochează Twitter-ul în Iran i se pare lui Morozov dubios. Ar putea-o face, dacă ar dori, însă pentru serviciile speciale asemenea site-uri sociale sunt mană cerească. Nu doar că pot urmări îndeaproape evenimentele în orice localitate conectată la internet şi înţelege cum sunt percepute acţiunile guvernamentale, dar le ajuta şi la descoperirea conexiunilor în Occident ale diferitor activişti iranieni.

Oricât de tentant ar fi să punem protestelor din Iran eticheta uni revoluţi cibernetice, acest lucru poate exagera puterea site-urilor sociale şi bloggerilor. Întemniţarea bloggerilor în Iran nu a fost nici până acum ceva neobişnuit, dar dacă preşedintele Ahmadinejad rămâne la putere, vibranta blogosferă iraniană va avea de suferit şi mai mult. Alte guverne represive, suspicioase în legătură cu noile mijloace de comunicare, ar putea dori şi ele să ia măsuri de precauţie. Iar preţul pentru o falsă revoluţie cibernetică în Iran poate fi plătit şi de alţii, de bloggerii din Rusia, China sau Egipt, conchide Evgheni Morozov în articolul din International Herald Tribune.
XS
SM
MD
LG