Ziarul “Făclia” a inserat recent un articol impregnat de tristeţe al cunoscutului pedagog Virgil Mîndîcanu. Autorul, o somitate în domeniu, deplînge declinul pedagogiei din ultimii 20 de ani: “De ce în pedagogie talentele nu-şi găsesc afirmarea? De ce munca pedagogică e evitată de copiii talentaţi? Să fie oare de vină numai lipsa de prestigiu a profesiei şi remunerarea neadecvată?” Virgil Mîndîcanu constată, cu amărăciune, că, deşi avem partide cu duiumul, acestea nu văd necesitatea creşterii talentelor pedagogice, că însuşi Ministerul Educaţiei nu e interesat de excelenţa pedagogică, că nu există un Centru de Orientare profesională pedagogică. În consecinţă, “toate rămîn cum au fost. Pedagog poate deveni oricine. Mergi doar şi depune actele la admitere!”
Am fost o vreme, în anii ’90, lector la Universitatea Pedagogică din Chişinău şi am remarcat eu însumi declinul profesiei, faptul că pedagogia nu mai are prestigiul de altădată. Îmi amintesc cu claritate cum unii studenţi îmi mărturiseau că au ales calea anevoioasă a pedagogiei doar pentru că nu pot răzbate la facultăţi mai “impunătoare”, iar o diplomă, fie aceasta şi de pedagog, poate să le fie de folos cîndva. Adică, oamenii veneau la pedagogie doar pentru a obţine o diplomă.
La fel de bine, îmi amintesc că mulţi dintre absolvenţii Facultăţii de Pedagogie nu mai aveau apoi de-a face cu pedagogia. Cunosc suficienţi tineri pedagogi care au devenit după terminarea studiilor gastarbeiteri. Unii au reuşit să devină onegişti sau lucrători ai administraţiei publice locale, adică şi-au valorificat diploma de pedagog.
Ce vreau să zic? Numărul celor care renunţă la profesia lor după absolvire e mai mare la Pedagogie decît la Economie, Juridică sau Relaţii Internaţionale. Pedagogia, aşa cum bine spune d-ul Mîndîcanu, nu aduce profit. Cei mai talentaţi jinduiesc profesii care să le asigure un viitor luminos-previzibil.
Am impresia că neglijarea pedagogiei a avut deja repercusiuni grave asupra societăţii moldoveneşti. Debusolarea unei părţi a tinerei generaţii nu e numai efectul sărăciei, ci şi al degradării ştiinţei care se ocupă de instruirea şi educaţia tinerilor. “Pedagog poate deveni acum oricine” zice, pe bună dreptate, Virgil Mîndîcanu. Mă tem că declinul profesiei poate continua şi, într-o bună zi, nu va mai avea cine să devină pedagog…
Am fost o vreme, în anii ’90, lector la Universitatea Pedagogică din Chişinău şi am remarcat eu însumi declinul profesiei, faptul că pedagogia nu mai are prestigiul de altădată. Îmi amintesc cu claritate cum unii studenţi îmi mărturiseau că au ales calea anevoioasă a pedagogiei doar pentru că nu pot răzbate la facultăţi mai “impunătoare”, iar o diplomă, fie aceasta şi de pedagog, poate să le fie de folos cîndva. Adică, oamenii veneau la pedagogie doar pentru a obţine o diplomă.
La fel de bine, îmi amintesc că mulţi dintre absolvenţii Facultăţii de Pedagogie nu mai aveau apoi de-a face cu pedagogia. Cunosc suficienţi tineri pedagogi care au devenit după terminarea studiilor gastarbeiteri. Unii au reuşit să devină onegişti sau lucrători ai administraţiei publice locale, adică şi-au valorificat diploma de pedagog.
Ce vreau să zic? Numărul celor care renunţă la profesia lor după absolvire e mai mare la Pedagogie decît la Economie, Juridică sau Relaţii Internaţionale. Pedagogia, aşa cum bine spune d-ul Mîndîcanu, nu aduce profit. Cei mai talentaţi jinduiesc profesii care să le asigure un viitor luminos-previzibil.
Am impresia că neglijarea pedagogiei a avut deja repercusiuni grave asupra societăţii moldoveneşti. Debusolarea unei părţi a tinerei generaţii nu e numai efectul sărăciei, ci şi al degradării ştiinţei care se ocupă de instruirea şi educaţia tinerilor. “Pedagog poate deveni acum oricine” zice, pe bună dreptate, Virgil Mîndîcanu. Mă tem că declinul profesiei poate continua şi, într-o bună zi, nu va mai avea cine să devină pedagog…
