Linkuri accesibilitate

Presa bucureşteană analizează prorocirile lui V. Voronin

Visul neutralitatii in politica internationala este, in estul Europei, mai degraba deghizajul transparent al unor optiuni. Ovidiu Pecican ilustreaza aceasta idee in Romania Libera cu cazul lui Vladimir Voronin, precizand ca “in fata poftelor unor mari imperii nu poti fi, pur si simplu, neutru”. Neutralitatea pe care o proneaza presedintele interimar al Republicii Moldova inseamna a ramane cat mai aproape de Moscova, beneficiind de avantajele proximitatii Uniunii Europene, dar, daca se poate, imprejmuind cu garduri inexpugnabile Romania.

Cotidianul, Ziua si Gardianul se numara printre ziarele care preiau afirmatiile lui Voronin despre complotul misterios prin care s-ar intentiona consolidarea scenariului de la 7 aprilie, cand la Chisinau s-au organizat manifestatii anticomuniste. Interviul acordat agenitiei RIA Novosti si difuzat in Romania prin NewsIn a interesat mai ales prin proorocirea ca daca alegerile anticipate din 29 iulie nu vor fi castigate de comunisti, Transnistria ar fi pierduta definitiv, Moldova ar putea intra sub protectorat international si chiar ar putea fi integrata in Romania dupa vreo 20 de ani. Cotidianul selecteaza si sperietoarea cu catastrofa geopolitica, in care ar putea sa se scufunde nu doar Moldova, ci si Romania si Ucraina, in timp ce Gardianul atrage atentia ca Bucurestiul trebuie sa treaca de urgenta la simplicarea conditilor de acordare a vizei pentru moldoveni. Altminteri, Voronin s-ar putea sa-i convinga pe europeni sa accepte liberalizarea vizelor pentru locuitorii Republicii Moldova, ceea ce ar echivala cu o cautionare a regimului comunist de la Chisinau.

La Bucuresti se instaleaza treptat starea de spirit a campaniei electorale, in vederea prezidentialelor din iarna. Dupa schimburi de replici la sfarsit de saptamana, in emisiuni de televiziune si conferinte de presa, punctul in care se intalnesc idiosincrazii de diverse culori politice este rolul intelectualilor in politica. Mircea Mihaies polemizeaza astazi in Evenimentul zilei cu Emil Hurezeanu, care a sugerat intr-un talk show ca intelectualii care-l sustin pe Traian Basescu ar face asta pentru functii. “Oare om fi fost cu totii atat de neputinciosi si neinsemnati incat sa nu fi putut obtine functii de la Iliescu si Constantinescuu, daca le-am fi vrut?” – se intreaba comentatorul, care constata: “La douazeci de ani de la caderea comunismului, figurile influente din societate se recruteaza mai ales din zona populistilor nerusinati, a demagogilor cu ifose, a naimitilor nesatui, a mercenarilor primitivi. Intelectualitatea candva activa, asa-numita “de dreapta”, e trimisa cu genunchii pe boabe de porumb, admonestata pentru ca avertizeaza asupra primejdiei ca tara sa intre pe mana bogatasilor ahtiati de putere”.
XS
SM
MD
LG