Linkuri accesibilitate

Jurnaliştii profesionişti - la mare căutare pentru înregimentare partinică


Vlad Ţurcanu
Vlad Ţurcanu

Săptămîna trăită de Vlad Ţurcanu, director dezvoltare reţele TV la IREX-Moldova

Luni, 15 iunie.

Încep ziua şi săptămâna cu o şedinţă, fixată la prima oră, exact cum nu-mi place. Artur Corghencea de la Pro TV este somnoros ca şi mine şi mai mult tace decât vorbeşte. Încep să vorbesc eu, explicandu-i ce dorim de la el. Vrem ca Artur să ţină un curs de instruire pentru reporterii de la staţiile de televiziune raionale pe care IREX intenţionează să le unească într-o reţea. Explicaţiile durează 2 minute, pentru că Artur este un profesionist, cu o experienţă de cel puţin 8 ani în televiziune. Înţelege din prima ce-i cerem şi îmi anticipează ideile. Mă destind, ca de fiecare dată când discut cu oameni care sunt pe aceeaşi lungime de undă cu mine. Îmi amintesc cu satisfacţie de perioadele în care am lucrat alături de profesionişti şi cu un surâs de cele în care eram înconjuraţi de diletanţi sau semidocţi. La CCA, mă distram cu colegii mei comunişti care erau pe dinafară sau nu ţineau pasul. Peste un an, însă, m-am plictisit să mă joc cu ei. Devenise însă mai greu să-i trag pe sfoară, pentru că îmi dibuiseră metodele prin care îi manipulam şi se făcuseră mai vigilenţi.

La amiază, le amintesc tuturor colegilor că e ziua morţii lui Mihai Eminescu prin a le trimite pe Skype poezia „Ce-ţi doresc eu tie, dulce Românie”. Roxana apreciază gestul. Eu încep să citesc poezia în gând şi simt că mă înfiorez. M-am înfiorat în acest sens pentru prima dată în ’89, când aveam 17 ani. De atunci îmi concep viaţa doar româneşte.

Marţi, 16 aprilie

De dimineaţă, mergem spre Şoldăneşti împreună cu un coleg şi cu şeful meu canadian, Marc. Când prindem cu maşina câte o groapă neaşteptată, sărim în sus ca nişte mingi şi Marc scapă câte un „Jesus, Christ!”, adică „O, Dumnezeule”. Marc nu este nici foarte evlavios, nici un nou-venit în Moldova. În jumătate de an însă încă nu s-a obişnuit cu drumurile noastre. Mă întreabă de ce moldovenii îi mai votează pe politicienii care îşi fac palate, dar nu repară drumurile. Îi propun să oprim să întrebăm câţiva moldoveni de ce. Glumim, nu ne oprim.

Seara înnoptăm la Edineţ, într-un hotel cam igrasios, dar cu Bacardi în restaurant şi cu televizor în cameră. Mă uit la N4 şi-l văd pe Costea Starâş susţinând că portalul Unimedia i-a scos din context o frază. Nu pot să mă abţin şi râd în hohote. Manipulatorul Starâş se plânge că i s-au interpretat greşit afirmaţiile!:)))))))). Când eram studenţi şi locuiam în acelaşi cămin, mergeam la Costea în cameră şi priveam împreună cu alţi băieţi filme pornografice. Costea părea atunci un băiat de ispravă. Ce-i drept, şi-n ultimii ani am mai comunicat, graţie unei cunoştinţe comune. Nu ştiu cum e să deteşti un om a cărui prestaţie publică îţi displace. Eu obişnuiesc să spun că una-i una, şi alta-i alta.

Miercuri, 17 aprilie

De la Edineţ plecăm la Briceni, iar apoi la Nisporeni. Pe drum, mă uit la laptop pe comentariile de pe internet despre numirea lui Iurie Roşca în funcţia de vicepremier. Nimeni nu pare foarte surprins. Nici eu, care auzisem despre acest scenariu înca acum 2 luni. Îmi zic că, având în vedere prerogativele care i s-au atribuit în Guvern, inamicii săi politici ar trebui să se alarmeze, pe durata campaniei electorale şi poate mai ales imediat după aceea. După 4 aprilie 2005, am pariat cu un prieten pe faptul că Iurie Roşca va rămâne în picioare chiar dacă PPCD-ul se va scufunda.

Ajung acasă seara pe înserate. Copiii îmi sar în braţe şi încep să-mi povestească ce-au citit azi. Ilie a citit un fragment din Colţ Alb de Jack London, iar Bianca – povestea Cintezoiul, cerbul şi leul, de Tony Wolf. Îmi muşc buzele ca să nu izbucnesc în râs ascultând-o pe Bianca cum povesteşte cu voce serioasă, dar piţigăiată, despre prinţesele ei. Ies afară şi fumez o ţigară, iar după aia mă spăl pe dinţi, ca să nu-şi dea seama copiii că am fumat. Bianca îmi spune cu seninătate: tata, de la tine miroase a ţigară şi pastă de dinţi.

Joi, 18 aprilie

Sunt la Căuşeni. Vorbim de două ore în şir cu patronul unui post privat de televiziune, care e asistat de fiul său, jurist şi partener de afacere. Simt că începe să mă doară gura de atâta vorbit. Argumentele mele se izbesc ca de un zid de piatră. Patronul, Ghenadie, vrea beneficii imediate, nu perspective ceţoase. La un moment dat, intervine fiul patronului, care îi explică tatălui în două fraze avantajele afacerii pe care le-o propun. Discuţia ia o întorsătură favorabilă nouă. Înţeleg că fără acest tânăr n-am fi ajuns nicăieri. Am constatat de mai multe ori în ultima vreme că experienţa unor oameni trecuţi de a doua tinereţe este surclasată de studiile şi de modernitatea tinerilor.

La amiază mă sună un prieten de la un post de radio dintr-un trust de presă afiliat Partidului Comuniştilor. Vrea să-i instruiesc reporterii şi prezentatorii. Îl întreb dacă are bani să mă plătească. Zice că da. În glumă, îi pun o condiţie: accept dacă dă garanţii că reporterii săi vor urma întocmai recomandările şi principiile mele. Prietenul meu râde, gustă gluma. Este perfect conştient că n-are voie să facă emisiuni echidistante. Şi eu ştiu asta. Astfel încât ne punem de acord doar asupra unui pescuit. Jurnaliştii profesionişti sunt la mare căutare în Republica Moldova. Dar nu pentru a face presă liberă, ci pentru a fi încadraţi în activităţi de partid.

Vineri, 19 aprilie

Vorbesc cu un avocat în etate care îmi descrie sistemul judecătoresc din Republica Moldova. Mai bine zis, îmi descrie metodele de corupere a judecătorilor. Îmi spune că judecătorii cu vârste de peste 50 de ani sunt ireparabili din acest punct de vedere. Îl „consolez”, relatându-i despre procurorii tineri cu studii făcute peste hotare pe care i-am cunoscut şi care slujesc cu râvnă sistemul pentru a se face remarcaţi. Eu sunt neîncrezător în schimbarea de mentalitate care ar veni odată cu o altă generaţie. Nouă generaţie este influenţabila şi foarte permeabilă. Lupii tineri sunt prea flămânzi ca să mai ţină cont de principii. Inerţiile trebuie redirecţionate, iar aceasta înseamnă că trebuie luate în vedere şi generaţiile în vârstă, care sunt conservative prin definiţie. Nu-mi plac iluziile dar, ca orice idealist, sper ca energiile tinereşti să mă contrazică în curând.

Pe aceeași temă

Previous Next

XS
SM
MD
LG