Puţină lume mai înţelege,azi, că muzica pop nu e un fenomen ci o formă modernă. Altfel spus, muzica pop e muzica populară a timpurilor noastre, adică muzica pe care o fac şi o cîntă societăţile în mod obişnuit.
Din acest punct de vedere diferenţa între obiceiul de a te veseli sau întrista prin muzică, astăzi sau acum 200 de ani, e aproape nulă. Muzica pop spune prin urmare ce fel de gust, sentimente şi valori au oamenii zilelor noastre. În cazul României, muzica pop s-a schimbat radical după căderea comunismului.
Pînă în 1989, gustul era folcloric, adică pornea de la teme naţionale vechi şi le transforma în muzică pe calapod occiedental, uneori destul de pretenţios. După 1989, această tendinţă n-a dispărut cu totul dar a fost înecată de un fenomen masiv: degradarea formelor. Asta înseamnă că muzica a devenit foarte rudimentară.
Explicaţia e ascensiunea liberă a mahalalei şi îmbogăţirea unor grupuri largi aproape lipsite de educaţie. Maneaua şi muzica de dans intens electronizată dar extrem de simplistă sînt expresia favorită a acestor grupuri. Reţeaua media şi aparatura ieftină, de la mobil, la formatul mp3, au permis răspîndirea formidabilă a acestui gen de muzică.
Substratul sentimental al acestei noi culturi muzicale populare e orientalismul. Petrecerile, muzica din maşini, nunţile, canalele tv, restaurantele şi magazinele sînt inundate de tonul tînguitor, tipic oriental, şi de pronunţia joasă a mahalalei de influenţă ţigănească. Temele sînt apropae mereu banii şi puterea adusă de îmbogăţire. Femeile apar fără poezie şi stîrnesc dorinţele celor ce caută un trofeu de aşezat lîngă maşină, casă şi chef.
Muzica pop a momentului e ecoul unei lumi febrile, dezordonate şi complet lispită de reţineri sau ierarhie. Un chef fără sfîrşit adună la un loc figuri bogate şi faimoase care-şi cîntă averile şi adesea, fără perdea, hoţia. Muzica şi-a urmat societatea. În jos.
Din acest punct de vedere diferenţa între obiceiul de a te veseli sau întrista prin muzică, astăzi sau acum 200 de ani, e aproape nulă. Muzica pop spune prin urmare ce fel de gust, sentimente şi valori au oamenii zilelor noastre. În cazul României, muzica pop s-a schimbat radical după căderea comunismului.
Pînă în 1989, gustul era folcloric, adică pornea de la teme naţionale vechi şi le transforma în muzică pe calapod occiedental, uneori destul de pretenţios. După 1989, această tendinţă n-a dispărut cu totul dar a fost înecată de un fenomen masiv: degradarea formelor. Asta înseamnă că muzica a devenit foarte rudimentară.
Explicaţia e ascensiunea liberă a mahalalei şi îmbogăţirea unor grupuri largi aproape lipsite de educaţie. Maneaua şi muzica de dans intens electronizată dar extrem de simplistă sînt expresia favorită a acestor grupuri. Reţeaua media şi aparatura ieftină, de la mobil, la formatul mp3, au permis răspîndirea formidabilă a acestui gen de muzică.
Substratul sentimental al acestei noi culturi muzicale populare e orientalismul. Petrecerile, muzica din maşini, nunţile, canalele tv, restaurantele şi magazinele sînt inundate de tonul tînguitor, tipic oriental, şi de pronunţia joasă a mahalalei de influenţă ţigănească. Temele sînt apropae mereu banii şi puterea adusă de îmbogăţire. Femeile apar fără poezie şi stîrnesc dorinţele celor ce caută un trofeu de aşezat lîngă maşină, casă şi chef.
Muzica pop a momentului e ecoul unei lumi febrile, dezordonate şi complet lispită de reţineri sau ierarhie. Un chef fără sfîrşit adună la un loc figuri bogate şi faimoase care-şi cîntă averile şi adesea, fără perdea, hoţia. Muzica şi-a urmat societatea. În jos.
