Linkuri accesibilitate

Încercare de dezanchilozare a sectorului construcţiilor

Guvernul roman a hotarit sa garanteze in limita de 60 de mii de euro credite nu doar pentru cumpararea unui apartament ci si pentru construirea unei case. Calculele arata insa ca cetatenii romani care vor sa intre in acest program trebuie sa aiba un venit lunar pe familie de minimum 700 de euro, fata de 1000 de euro in cazul unui credit in afara programului. Suma nu este totusi accesibila romanului de rind, in conditiile in care salariul mediu este de 330 de euro pe luna.

Pentru acest an executivul de la Bucuresti aloca un miliard de euro, iar programul este prevazut pentru patru ani. Cei care vor sa acceseze un credit in cadrul programului “prima casa” trebuie sa faca dovada ca nu detineau o locuinta pina la data demararii acestei actiuni si ca nu au alte credite ipotecare. Ordinea in care vor fi date creditele pina la limita de un miliard de euro este “primul venit, primul servit”. In caz de neplata banca va incasa garantia de la stat, iar statul va deveni proprietarului imobilului respectiv. Autoritatile statului vor incepe executarea silita la 90 de zile de neplata a ratei bacare. Programul prima casa urmeaza sa intre in vigoare in urmatoarele doua luni.

Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, a atras insa atentia ca trebuie asigurata siguranta executarii garantiilor, in asa fel incit sistemul bancar sa nu fie incarcat cu vulnerabilitati suplimenatare. De altfel, deocamdata nu se inghesuie prea multe banci sa intre in combinatia propusa de executivul roman, iar presedintele Traian Basescu si-a aratat nervozitatea din acest motiv.

Guvernul roman incearca prin “prima casa” sa dezmorteasca sectorul constructiilor anchilozat din cauza crizei economice. In acelasi timp atit socialistii, cit si popularii, care formeaza coalitia de guvernamint, spera probabil ca acest program le va aduce plus valoare la alegerile prezidentale de la sfirsitul acestui an. Si unii si altii au aflat de experienta similara facuta de statul ungar, care a cheltuit in zece ani peste 5 miliarde de euro, cu un randmaent minim, dupa cum spun bancherii de la Budapesta. Guvernul roman tine la acest program ca la una dintre putinele actiuni care pot fi folosite propagandistic in vremuri de criza.
XS
SM
MD
LG