Guvernanţilor autohtoni le place deseori să vorbească despre perspectivele tinerilor care absolvesc liceele. Mai mult, se declară ritos nu numai că tinerii au posibilităţi de a se realiza aici, în ţară, ci şi faptul că statul are nevoie de aportul lor şi, prin urmare, le creează conştiincios tot felul de oportunităţi pentru valorificarea talentului.
Uneori, ce-i drept, declaraţiile optimiste ale guvernanţilor sînt date peste cap de realitatea dură. Bunăoară, atunci cînd absolvenţii liceelor nu au bani să-şi plătească studiile la o facultate sau cînd văd că facultatea jinduită produce oameni cu diplome care nu-şi pot găsi un serviciu mulţumitor.
Iar altădată, în mod cu totul ciudat, în corul vocilor optimiste, care vorbesc despre perspectivele tinerilor, răsună şi cîte un glas disonant care produce derută. Iată, de pildă, într-un mesaj adresat absolvenţilor cu ocazia “ultimului sunet”, preşedintele raionului Străşeni, Nicolae Robu, zice: “Dumneavoastră sînteţi cei care în ultimă instanţă decideţi asupra propriului viitor. Cineva va pleca la facultate, cineva îşi va căuta un serviciu, iar cineva va apuca calea pribegiei, va pleca pe alte meleaguri în căutarea unui destin mai milos, oricît e de dureros să recunoaştem acest lucru”.
Aşadar, preşedintele raionului Străşeni recunoaşte că perspectiva unor tineri e abandonarea ţării. Şi avem suficiente motive să credem că funcţionarul vorbeşte în cunoştinţă de cauză. Dar, fireşte, vocea lui abia va fi sesizată pe fundalul vocilor optimiste, care susţin sus şi tare că tinerii au posibilităţi nelimitate de a-şi făuri un viitor luminos în ţară.
Nu zic că posibilităţi nu există. Dar, probabil, nu le au toţi. Iar într-o ţară în tranziţie perspectivele tinerilor depind mai degrabă de solvabilitatea părinţilor decît de oportunităţile create de stat…
Uneori, ce-i drept, declaraţiile optimiste ale guvernanţilor sînt date peste cap de realitatea dură. Bunăoară, atunci cînd absolvenţii liceelor nu au bani să-şi plătească studiile la o facultate sau cînd văd că facultatea jinduită produce oameni cu diplome care nu-şi pot găsi un serviciu mulţumitor.
Iar altădată, în mod cu totul ciudat, în corul vocilor optimiste, care vorbesc despre perspectivele tinerilor, răsună şi cîte un glas disonant care produce derută. Iată, de pildă, într-un mesaj adresat absolvenţilor cu ocazia “ultimului sunet”, preşedintele raionului Străşeni, Nicolae Robu, zice: “Dumneavoastră sînteţi cei care în ultimă instanţă decideţi asupra propriului viitor. Cineva va pleca la facultate, cineva îşi va căuta un serviciu, iar cineva va apuca calea pribegiei, va pleca pe alte meleaguri în căutarea unui destin mai milos, oricît e de dureros să recunoaştem acest lucru”.
Aşadar, preşedintele raionului Străşeni recunoaşte că perspectiva unor tineri e abandonarea ţării. Şi avem suficiente motive să credem că funcţionarul vorbeşte în cunoştinţă de cauză. Dar, fireşte, vocea lui abia va fi sesizată pe fundalul vocilor optimiste, care susţin sus şi tare că tinerii au posibilităţi nelimitate de a-şi făuri un viitor luminos în ţară.
Nu zic că posibilităţi nu există. Dar, probabil, nu le au toţi. Iar într-o ţară în tranziţie perspectivele tinerilor depind mai degrabă de solvabilitatea părinţilor decît de oportunităţile create de stat…
