Linkuri accesibilitate

Marian Lupu - primul pe lista PD pentru alegerile anticipate


Marian Lupu şi Dumitru Diacov
Marian Lupu şi Dumitru Diacov

Fostul speaker al Parlamentului propus pentru funcţia de lider al partidului

Valeriu Lazzăr
Cum era de asteptat, dupa plecarea sa din partidul comunistilor, fostul membru al comitetului central al acestui partid si fost presedinte al parlamentului de la Chisinau in legislatura trecuta, Marian Lupu s-a prezentat astazi in fata presei in noua sa calitate – de lider al partidului democrat si primul pe lista acestui partid pentru alegerile din 29 iulie. Mai mult, domnul Lupu a adus pe lista noului sau partid, mai multe nume de rasunet.

Igor Corman,
Dupa Marian Lupu, in lista electorala a Partidului Democrat urmeaza cu numarul doi fostul ministru al economiei, Valeriu Lazar, tot el noul secretar general al formatiunii, urmat de Igor Corman, fost ambasador al Moldovei in Germania, acum vicepresedinte al PD, iar cu numarul patru figureaza cunoscutul analist politic Andrei Popov. Fostul presedinte al PD-ului Dumitru Diacov este al saselea pe lista, urmat de Oleg Serebrian, un alt vicepresedinte al PD.

Schimbarile la virf in Partidul Democrat urmeaza sa fie aprobate definitiv la congresul formatiunii din 19 iulie. Nu doar echipa, dar si mesajul electoral al partidului va fi innoit, a mai spus Marian Lupu, amanuntele promitind sa le ofere in viitorul apropiat.

Despre motivele venirii sale la PD, fostul deputat comunist a spus intre altele: „Ar fi fost nefiresc pentru mine sa ma plasez pe aripa de dreapta a esichierului politic din simplu motiv ca aceste valori pe care le-am impartasit mereu sint valori care tin de segmentul centru-stinga, sint valori social-democrate”.

Marian Lupu a evitat sa spuna cu ce partide ar fi dispus sa colaboreze PD-ul sau sa faca o alianta post-electorala in viitorul Parlament, daca va trece de pragul electoral.

Marian Lupu a tinut sa respinga toate speculatiile potrivit carora el si echipa sa ar fi „un cal troian” al comunistilor in tabara democrata: „Va confirm astazi ca acest proiect este un proiect, precum a spus dl Diacov, Marian Lupu – Dumitru Diacov, un proiect Dumitru Diacov – Marian Lupu. Este un proiect care nu este un proiect satelit nici de dreapta, nici de stinga”.

In general, Marian Lupu a evitat sa critice partidul comunistilor pe care l-a parasit. Despre evenimentele din 7 aprilie a spus ca nu stie cine sint organizatorii tulburarilor si a avertizat partidele politice sa renunte la acuzatii reciproce neprobate. Intrebat in ce relatii a ramas cu seful statului si liderul PCRM, Marian Lupu a raspuns ca nu stie, pentru ca de la plecarea sa din PCRM nu a mai discutat cu Vladimir Voronin.
XS
SM
MD
LG