Linkuri accesibilitate

Presa românească despre opoziție și alegerile anticipate în Moldova


E greu sa nu scrii emotional in asemenea momente. Cine ar fi crezut ca parlamentarii Opozitiei din Republica Moldova nu vor ceda la santaj sau la zaharel, scrie Calin Hera intr-un comentariu din Evenimentul zilei. Consideratiile sale merg insa imediat catre pasii urmatori, care trebuie facuti in numele pragmatismului: comunistii sunt in deruta, un lider marcant al lor, Marian Lupu, ar fi gata sa paraseasca barca, pentru ca se exprima deja critic fata de „manipularea denigratorie si de metodele simpliste” ale partidului condus de Vladimir Voronin. E de asteptat ca alegerile anticipate sunt batalia in care Voronin risca sa piarda tot si nu se va da inapoi de la nimic ca sa nu se intample asta, mai spune Hera. El vede solutia in presiunile diplomatiei romane si europene ca alegerile care vor veni sa fie intr-adevar corecte: mai multe sectii de votare in strainatate, acces real al partidelor din opozitie si al societatii civile la posturile publice de radio si televiziune.

In Cotidianul, Laura Cernahoschi crede ca singura sansa pentru moldoveni este unirea. Dar nu unirea cu Romania, ci fuziunea partidelor de opozitie, astfel incat sa poata candida la alegerile anticipate pe aceeasi lista. Numai asa s-ar putea evita ceea ce s-a intamplat in campania anterioara, cand cele trei partide de opozitie s-au gasit in situatia de a-si face concurenta reciproc, pe acelasi culoar electoral, luptand pentru atingerea unui prag electoral majorat la 6%. „Aceste partide nu au diferente mari de doctrina”, arata autoarea articolului. Candidatura pe o lista comuna si sub numele unui singur partid ar putea sa mobilizeze electoratul tanar si pe cel anticomunist. Ar mai fi si avantajul punerii in comun a resurselor materiale si umane. Singurul obstacol, deocamdata: orgoliile liderilor opozitiei. Depasirea lor ar fi „un lucru cu adevarat greu de realizat, dar o mostra de patriotism fara precedent”.

Editorialul ziarului Gardianul, semnat de Cornel Ivanciuc, se situeaza la polul opus: „Nu simt nimic pentru acest stat mutant si nu inteleg de ce, in raport cu Moldova, Romania este numita tara-mama”. Ivanciuc crede ca pe moldoveni nu-i intereseaza Romania decat ca o trambulina spre vest si ca Republica Moldova nu e altceva decat un „sindrom postsovietic”.

Pe aceeași temă

XS
SM
MD
LG