Linkuri accesibilitate

China a luat măsuri de securitate la aniversarea mișcării pentru democrație și reforme

O aniversare este marcată astăzi pe globul întreg, dar nu şi în ţara unde s-a produs evenimentul aniversat. Autorităţile Chinei comuniste refuză să-şi amintească în mod oficial de masacrul din Piaţa Tien An Men, care a pus capăt unor demonstraţii pentru democraţie şi reforme.

În ajunul aniversării a 20 de ani de la evenimentele din Piaţa Tien An Men, China a luat măsuri sporite de securitate şi a blocat mai multe site-uri de internet prin care ar putea lua legătura între ei duşmanii de astăzi ai regimului comunist. În piaţa din centrul Beijingului nu au loc astăzi depuneri oficiale de flori sau reuniuni solemne, pentru că la putere se află acelaşi partid care în urmă cu două decenii a ordonat tancurilor să treacă peste baricadele ridicate de studenţi, ca să-i “împrăştie” definitiv. Nu există un bilanţ oficial al morţilor. Unii vorbesc de câteva sute, alţii de mai multe mii. Guvernul Chinei n-a permis niciodată anchetarea independentă a intervenţiei armatei împotriva studenţilor, activiştilor pentru drepturile omului şi a altor cetăţeni.

Marţi, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei a spus că “guvernul şi partidul au ajuns de mult la o concluzie finală în legătură cu Tienanmen”, aşa că nu mai e nevoie de nici o anchetă. După 20 de ani, scrie AP, subiectul Tienanmen rămâne “tabu” în China, dacă nu socotim teritoriul special Hong Kong, unde era programată o mare demonstraţie de comemorare a victimelor. La Beijing, însă, de câte ori sunt întrebaţi de presă despre Tienanmen, conducătorii schimbă vorba şi laudă progresele economiei chineze în ultimele două decenii.

Mai mulţi participanţi la evenimentele din iunie 1989, mai ales cei aflaţi în exil, au spus presei occidentale că protestul lor şi sacrificiul sutelor sau miilor de studenţi ucişi a fost în zadar, pentru că în ultimii 20 de ani China nu s-a schimbat nimic. Unii observatori independenţi, care nu sunt marcaţi de povara unor amintiri personale dureroase, spun însă că în anii 90 China a evoluat mult şi a ieşit din izolarea internaţională.
Iar calea spre democraţie nu este închisă definitiv. Mulţi cred că tocmai noua prosperitate a Chinei cu care se laudă atâta partidul unic de guvernămînt poartă în sine seminţele unor revolte viitoare.

Nicholas Bequelin, cercetător la organizaţia pentru drepturile omului “Human Rights Watch”, crede că în China s-a format deja o clasă de mijloc, cu oameni care au afaceri şi proprietăţi. Iar istoria ne arată că proprietarii, odată ce au ce pierde, vor cere din ce în ce mai des legi care să le apere avuţia, mai multă protecţie, mai multe drepturi şi libertăţi civile.
XS
SM
MD
LG