Linkuri accesibilitate

PCRM oferă fotolii de miniștri 2 zile înainte de repetarea alegerilor


Vladimir Țurcanu

Vladimir Țurcanu

Zilele trecute deputatul comunist Vladimir Ţurcanu a declarat că Partidul Comuniştilor ar fi în aşteptarea unui răspuns din partea PL, prin care formaţiunea să-şi precizeze poziţia faţă de oferta de dialog făcută de comunişti. Astăzi, Mihai Ghimpu, liderul liberalilor, ne-a spus că în această seară va pune în discuţie subiectul la biroul partidului, dar crede puţin probabilă o decizie în favoarea începerii negocierilor: „Decizia noastră cu privire la alegerea preşedintelui este luată demult. Ea aparţine consiliului republican al partidului. Decizia biroului nu o poate contrazice pe cea a consiliului republican. Noi nu vom vota pentru un preşedinte comunist.”

După ultima şedinţa a legislativului, cea în care alegerea preşedintelui a fost amânată, şeful statului în exerciţiu Vladimir Voronin a spus că negociatorii desemnaţi de PCRM îi vor aborda în continuare nu doar pe lideri, ci şi pe membrii fracţiunilor, în încercarea de a-i determina să participe, la 3 iunie, la alegerile preşedintelui propus de partidul comuniştilor. Liberal-democraţii au declarat atunci că nu vor purta nici un fel de negocieri, iar membrii AMN au preferat să evite un răspuns tranşant, mai ales că ei nu recunosc drept invitaţie la dialog nici o declaraţie de până acum a fruntaşilor PCRM, aşa cum ne-a spus unul dintre deputaţii AMN, Victor Osipov.

Cum Vladimir Ţurcanu a precizat astăzi pentru Europa Liberă că opoziţia nu poate pretinde sub nici o formă la funcţia de şef de stat, întrucât candidaţii – ambii din partea comuniştilor – nu mai pot fi schimbaţi, chiar dacă PCRM ar dori acest lucru, l-am întrebat ce altceva ar putea propune comuniştii opoziţiei în schimbul votării unui şef de stat avansat de majoritari. „ Am putea discuta, eventual, unele poziţii în organele executive. În plus, avem rezoluţia APCE – de ce n-am pune în discuţie nişte termene concrete de respectare a acestui document”.

Iată replica liberalui Mihai Ghimpu:„Noi am luat o decizie şi în privinţa aceasta – nu acceptăm noi nici o funcţie din partea PCRM pentru că aceasta ar însemna menţinerea la guvernare a comuniştilor.” Ghimpu susţine că ar răspunde cu refuz chiar dacă comuniştii ar ceda opoziţiei funcţia de premier şi iată de ce: „Chiar şi dacă toată componenţa guvernului ne-ar fi cedată, asta n-ar însemna nimic. Cu acelaşi succes acest guvern ar putea fi destituit printr/un vot de blam. Ar fi o pierdere a luptei politice.”

















XS
SM
MD
LG