Linkuri accesibilitate

Cronica unui eșec anunțat


Deficitul de competenta al diriguitorilor comunisti

Pentru prima dată în ultimul deceniu PCRM se va găsi în dezavantaj categoric în eventualitatea unor alegeri anticipate. Motivul: deficitul de competență al echipei conducătoare.

După ce PCRM a câştigat majoritatea în patru scrutine parlamentare la rând – în 1998, 2001, 2005 şi 2009 – în prezent au apărut unele premize pentru ca Partidul Comuniştilor să se pomenească în minoritate, dacă se ajunge la repetarea alegerilor parlamentare. Cei mai mulţi dintre aceşti factori noi sunt rezultatul deficitului de competenţă din echipa conducătoare. Iată unele dintre greşelile şi abuzurile comise.

1. După ce a ordonat poliţiei să cedeze vandalilor clădirile statului fără nicio împotrivire, conducerea a permis aceleeaşi poliţii să-i bată la fel de barbar pe protestatari, la câtva timp chiar după consumarea faptelor.

2. Fără nicio umbră de dovadă, preşedintele Vladimir Voronin şi unii dintre apropiaţii acestuia s-au grăbit să-i acuze pe liderii opoziţiei de organizarea unei lovituri de stat, turnând prin aceasta şi mai mult gaz pe foc.

3. Ministerul de Externe, condus de Andrei Stratan, încă nu a reuşit să înveţe, după atâţea ani de zile, cât de neproductiv este să contraatace în mod public şi agresiv politica Bucureştiului la UE. Prin acest tip de contraatacuri Chişinăul a iritat de fapt UE, în loc să o câştige de partea sa.

4. Comisia de anchetă, înfiinţată de autorităţi, are gradul de credibilitate zero.

5. Acelaşi grad de competenţă – zero – continuă să fie demonstrat de atâţea ani de către domnii Gheorghe Papuc, Valeriu Gorbulea şi Ion Morei, respectiv ministrul de Interne, procurorul general şi şeful Consiliului de securitate. Aceştia, alături de preşedintele Voronin, poartă responsabilitatea pentru greşelile şi abuzurile comise.

6. Domnul Voronin a comis marea greşeală de a insista să devină preşedintele Parlamentului şi chiar să transfere în Parlament unele dintre împuternicirile preşedintelui. Nu numai domnul Voronin, dar şi mulţi alţi politicieni moldoveni, încă nu au învăţat cum să se retragă cu graţie şi demnitate din scena politică, atunci când vine timpul.

7. Tot aceste greşeli i-au dat opoziţiei posibilitatea de a schimba subiectul dezbaterilor – atât pe plan intern, cât şi pe plan extern. În loc ca dezbaterile să se fi concentrat asupra distrugerilor din 7 aprilie, asupra faptului că opoziţia a respins verdictele observatorilor europeni şi verdictul Curţii Consttuţionale referitor la alegeri, dezbaterile s-au concentrat aproape în întregime asupra greşelilor şi abuzurilor puterii.

Oficialităţile Republicii Moldova nu se pricep să comunice propriul lor mesaj în interior. De asemenea, lipseşte complet capacitatea Republicii Moldova de a face lobby la Washington sau la Bruxelles.

Iată din care motive conducerea actuală a Republicii Moldova păşeşte la alegerile repetate, dacă alegerile se vor repeta, într-o situaţie de mare dezavantaj strategic şi tactic. De data aceasta, autorităţile riscă, pentru prima dată după un deceniu, să piardă alegerile.
Previous Next

XS
SM
MD
LG