Piesa Nicoletei Esinencu ce poartă un titlu nonconformist Fuck you Eu.ro.pa a fost montată aproape peste tot: Chişinău, Galaţi, Braşov, Cluj, Moscova, Sofia, Paris, Berlin, Tokio şi lista nu e nici pe departe epuizată. Pe lîngă aceasta, textul a apărut sub formă de carte în Germania şi Franţa şi a fost selectat într-o antologie de dramaturgie românească în Polonia.
De departe este cea mai difuzată piesă de teatru din Republica Moldova şi, în mod firesc, nu putem să nu ne întrebăm: în ce constă succesul lucrării? La o privire razantă, ceea ce primează e atitudinea în răspăr, adică în timp ce toată suflarea electorală moldovenească progresistă visează să adere la Uniunea Europeană, dramaturgul îşi arată muşchii şi-i dă peste nas Europei. Asta pe de o parte, iar pe de altă parte, îi face din deget Europei într-un limbaj licenţios, frizînd de multe ori impudoarea. Anume acest lucru i-au băgat în boale acum cîţiva ani pe reprezentanţii Ministerului Culturii din Republica Moldova şi pe unii senatori români speriaţi de ce ar putea zice Europa despre un asemenea text şi cerînd să-i fie schimbat titlul şi să fie trecut pe o linie moartă.
Ei bine, paradoxul e că textul Nicoletei este montat cel mai des tocmai în... Europa, iar acest lucru se întîmplă nu pentru că publicul european ar fi masochist, ci pentru că a văzut cu totul altceva în piesa lui Esinencu decît spectatorul din Est. Dacă în Republica Moldova şi România piesa Nicoletei e pusă în scenă mai ales de regizori bărbaţi, atunci în Europa regizoarele sînt cele mai aprige susţinătoare ale acestei piese în care văd mai degrabă semnele feminismului decît ale unei revolte sociale.
Dar piesa Nicoletei nu este doar cea mai difuzată, ci e şi cea mai longevivă: la aproape cinci ani de la scrierea ei, încă îi mai ademeneşte şi-i mai fascinează pe regizorii de teatru.
De departe este cea mai difuzată piesă de teatru din Republica Moldova şi, în mod firesc, nu putem să nu ne întrebăm: în ce constă succesul lucrării? La o privire razantă, ceea ce primează e atitudinea în răspăr, adică în timp ce toată suflarea electorală moldovenească progresistă visează să adere la Uniunea Europeană, dramaturgul îşi arată muşchii şi-i dă peste nas Europei. Asta pe de o parte, iar pe de altă parte, îi face din deget Europei într-un limbaj licenţios, frizînd de multe ori impudoarea. Anume acest lucru i-au băgat în boale acum cîţiva ani pe reprezentanţii Ministerului Culturii din Republica Moldova şi pe unii senatori români speriaţi de ce ar putea zice Europa despre un asemenea text şi cerînd să-i fie schimbat titlul şi să fie trecut pe o linie moartă.
Ei bine, paradoxul e că textul Nicoletei este montat cel mai des tocmai în... Europa, iar acest lucru se întîmplă nu pentru că publicul european ar fi masochist, ci pentru că a văzut cu totul altceva în piesa lui Esinencu decît spectatorul din Est. Dacă în Republica Moldova şi România piesa Nicoletei e pusă în scenă mai ales de regizori bărbaţi, atunci în Europa regizoarele sînt cele mai aprige susţinătoare ale acestei piese în care văd mai degrabă semnele feminismului decît ale unei revolte sociale.
Dar piesa Nicoletei nu este doar cea mai difuzată, ci e şi cea mai longevivă: la aproape cinci ani de la scrierea ei, încă îi mai ademeneşte şi-i mai fascinează pe regizorii de teatru.
