Linkuri accesibilitate

„Moldova trebuie să rupă cu tradiţia acuzaţiilor politizate şi a justiţiei prin telefon”


Diplomatul OSCE Louis O'Neill

Diplomatul OSCE Louis O'Neill

Un comentariu pentru Europa Liberă de Louis O'Neill

„Indiferent de rezultatul actualelor manevre şi maşinaţii dintre comunişti şi opoziţie asupra alegerii unui nou preşedinte al Moldovei, odată ce apele se vor linişti liderii moldoveni vor trebui să găsească o cale de a readuce cumsecădenia şi respectul în politica internă”, crede Louis O’Neill, observînd că după alegeri mulţimea violentă şi replica brutală a poliţiei au instaurat în ţară o atmosferă otrăvită, care face inevitabile alegerile anticipate.

O’Neill este de părere că pentru a deveni un stat european modern, Moldova are nevoie de reconciliere naţională. Iar una din căile de atingere a acestui obiectiv ar fi încetarea punerii sub acuzare, în mod selectiv, a oponenţilor politici.
Fostul şef al misiunii OSCE din Chişinău trece în revistă câteva cazuri de procese, sau doar de ameninţări juridice pe care le crede motivate politic.

Este menţionat incidentul recent în care primarul Chişinăului Dorin Chirtoacă, întors dintr-o vizită în Statele Unite, a fost somat de Procuratură să explice scopul şederii în America, rezultatele ei şi mai ales să spună cum şi-a finanţat călătoria. „A fost probabil doar o nouă încercare de a speria un lider tânăr, reformator”, scrie O’Neill, adăugînd însă că incidentul ar fi ilustrativ pentru „instinctul moldovean de a criminaliza rapid diferenţele politice dintre oficiali”.

Louis O’Neill enumeră mai multe nume de politicieni care au avut de suferit în instanţă din cauza unor duşmănii pur politice. De la Ion şi Eduard Muşuc, acuzaţi în 2006 de deturnare de fonduri şi hărţuiţi vreme de jumătate de an, după care tribunalul a închis cazul din lipsă de dovezi. Cazuri similare prezentate de O’Neill sunt cele ale fostului primar al Chişinăului, Serafim Urechean, cu celebra sa „afacere a ambulanţelor”; cazul preşedintelui consiliului de conducere de la Victoriabank; numeroasele cauze penale împotriva lui Mihail Formuzal şi în sfârşit exemplul poate cel mai cunoscut în lume, afacerea „MIG”-urilor în care ar fi fost implicat fostul ministru al apărării Valeriu Pasat.

„Moldova trebuie să rupă cu tradiţia acuzaţiilor politizate şi a justiţiei prin telefon”, scrie O’Neill. „Ce-ar fi, întreabă el, ca dacă se vor ţine alegeri anticipate, toate partidele politice să se angajeze că vor înfiinţa o comisie independentă în interiorul Procuraturii, care să aibă ultimul cuvânt asupra oricărei acuzaţii adusă unei figuri politice din Moldova?”

„Fără a fi neapărat o soluţie perfectă... o asemenea măsură ar putea fi un prim pas spre formarea unor procurori independenţi, spre încurajarea judiciarului către mai multă autonomie şi spre instituirea unui sistem de control şi responsabilitate, lipsit de influenţe personale, în conducerea Moldovei”, conchide fostul şef al misiunii OSCE la Chişinău, diplomatul american Louis O’Neill, în finalul comentariului pe teme moldoveneşti oferit spre difuzare „Europei Libere”.
XS
SM
MD
LG