Islanda a făcut săptămâna aceasta un prim pas spre aderarea la Uniunea Europeană. Luni, 25 mai, guvernul de la Reykjavik a cerut parlamentului permisiunea de a începe negocierile de alăturare la organizaţia care are în prezent 27 de membri. Dacă legislatorii vor fi de acord, premierul Johanna Sigurdottir, şefa unei coaliţii de centru-stânga, ar putea depune oficial cererea de începere a negocierilor în luna iulie.
Până în urmă cu doar câteva luni, multă lume ar fi râs de sugestia că una din cele mai prospere, mai avansate şi mai libere societăţi din lume, cea islandeză, ar vrea să se aşeze la coada ţărilor candidate pentru Uniunea Europeană, alături de Croaţia, Macedonia sau Turcia. Islanda, care apare mereu în fruntea clasamentelor mondiale ale nivelului de trai, libertăţii presei ş.a.m.d., părea izolată pe vecie, la mare distanţă de Uniune, cam ca bogata Norvegie, care rămâne singura ţară scandinavă care nu este interesată de aderare.
Numai că între timp a venit criza financiară globală, care a distrus în câteva zile sistemul bancar islandez, care genera o mare parte din Produsul Intern Brut al insulei din Atlanticul de Nord. Criza a provocat căderea fostului guvern de centru-dreapta, care s-a confruntat cu proteste zilnice, vreme de câteva săptămâni. Şi tot criza a convins mulţi islandezi că asemenea şocuri ar putea fi evitate mai uşor dacă ţara lor s-ar alătura Uniunii Europene şi ar adopta moneda unică, euro.
Politicienii islandezi par acum decişi să facă pasul spre Europa, deşi la nivelul opiniei publice, partida pro-europeană nu este definitiv câştigată. Sondajele arată că părerile sunt împărţite în mod egal. Iar guvernul de centru-stânga a promis că eventuala aderare va fi supusă unui referendum.
Cel mai mult se opun aderării pescarii islandezi – mai exact, puternica şi influenta industrie a pescuitului. Intrarea în Uniunea Europeană ar aduce cu sine aplicarea unor reglementări comunitare foarte stricte. Este de aşteptat ca Reykjavikul să ceară în acest domeniu anumite excepţii, invocînd inclusiv faptul că apele teritoriale islandeze nu se învecinează cu cele ale vreunui alt membru al Uniunii Europene.
Dacă Islanda depune într-adevăr cerere de începere a negocierilor, procesul propriu-zis de aderare va dura câţiva ani. Dar oricum va fi mai scurt decât, să zicem, procesul aderării Macedoniei. Potrivit unor declaraţii ale comisarului european pentru extindere Olli Rehn, Islanda are cam două treimi din legislaţie la standarde europene şi este o democraţie avansată, aşa că nu ar avea chiar aşa de multe de făcut ca să se califice.
Cele mai optimiste evaluări spun că Islanda ar putea deveni membru în Uniunea Europeană în 2011, poate în acelaşi timp cu Croaţia.
Până în urmă cu doar câteva luni, multă lume ar fi râs de sugestia că una din cele mai prospere, mai avansate şi mai libere societăţi din lume, cea islandeză, ar vrea să se aşeze la coada ţărilor candidate pentru Uniunea Europeană, alături de Croaţia, Macedonia sau Turcia. Islanda, care apare mereu în fruntea clasamentelor mondiale ale nivelului de trai, libertăţii presei ş.a.m.d., părea izolată pe vecie, la mare distanţă de Uniune, cam ca bogata Norvegie, care rămâne singura ţară scandinavă care nu este interesată de aderare.
Numai că între timp a venit criza financiară globală, care a distrus în câteva zile sistemul bancar islandez, care genera o mare parte din Produsul Intern Brut al insulei din Atlanticul de Nord. Criza a provocat căderea fostului guvern de centru-dreapta, care s-a confruntat cu proteste zilnice, vreme de câteva săptămâni. Şi tot criza a convins mulţi islandezi că asemenea şocuri ar putea fi evitate mai uşor dacă ţara lor s-ar alătura Uniunii Europene şi ar adopta moneda unică, euro.
Politicienii islandezi par acum decişi să facă pasul spre Europa, deşi la nivelul opiniei publice, partida pro-europeană nu este definitiv câştigată. Sondajele arată că părerile sunt împărţite în mod egal. Iar guvernul de centru-stânga a promis că eventuala aderare va fi supusă unui referendum.
Cel mai mult se opun aderării pescarii islandezi – mai exact, puternica şi influenta industrie a pescuitului. Intrarea în Uniunea Europeană ar aduce cu sine aplicarea unor reglementări comunitare foarte stricte. Este de aşteptat ca Reykjavikul să ceară în acest domeniu anumite excepţii, invocînd inclusiv faptul că apele teritoriale islandeze nu se învecinează cu cele ale vreunui alt membru al Uniunii Europene.
Dacă Islanda depune într-adevăr cerere de începere a negocierilor, procesul propriu-zis de aderare va dura câţiva ani. Dar oricum va fi mai scurt decât, să zicem, procesul aderării Macedoniei. Potrivit unor declaraţii ale comisarului european pentru extindere Olli Rehn, Islanda are cam două treimi din legislaţie la standarde europene şi este o democraţie avansată, aşa că nu ar avea chiar aşa de multe de făcut ca să se califice.
Cele mai optimiste evaluări spun că Islanda ar putea deveni membru în Uniunea Europeană în 2011, poate în acelaşi timp cu Croaţia.
