Linkuri accesibilitate

Președinta Camerei Reprezentanților SUA vizitează China


Nancy Pelosi
Nancy Pelosi

Raporturile sino-americane 20 de ani după înăbușirea mișcării prodemocratice în Piața Tiananmen

De-a lungul carierei sale Nancy Pelosi a fost un constant critic al regimului de la Beijin pentru incalcarea drepturilor omului si politica sa in Tibet. De data aceasta insa, obiectivele presedintei Camerei sint politica energetica si protejarea mediului. Deputata democrata va lua parte la un for energetic, la Beijing, impreuna cu John Kerry, care conduce Comisia pentru Relatii Internationale a Senatului American.

Inainte de plecare, Nancy Pelosi nu a dorit sa spuna daca, pe durata vizitei, va ridica problema drepturilor omului, in pragul aniversarii a 20 de ani de la inabusirea miscarii pentru democratie, in Piata Tiananmen. Nancy Pelosi a spus ca obiectivul prezentei sale este legat de politicile energetica si pentru protectia mediului inconjurator. Este o pozitie explicabila data fiind actuala functie a lui Nancy Pelosi si abordarea relatiei de catre administratia Obama, dar pozitia vine in contradictie cu o intreaga cariera in care Nancy Pelosi a fost unul dintre liderii din Congres, cind s-a pus problema de a critica regimul chinez pentru maniera in care a reprimat miscarea pentru democratie.

In martie anul trecut, cind au izbucnit manifestațiile in Tibet, Pelosi le cerea, “oamenilor care iubesc libertatea” sa se pronunte impotriva represiunii chineze. In octombrie, presedinta Camerei Reprezentantilor a salutat Parlamentul European pentru decizia curajoasa de a acorda Premiul Saharov pentru libertatea constiintei, militantului chinez pentru drepturile omului, Hu Jia.

Jia Qingguo, profesor de studii internationale, la Universitatea din Beijin este de parere ca vizita lui Nancy Pelosi ilustreaza imbunatatirea raporturilor sino-americane. “Pelosi a fost intotdeauna dura fata de politica chineza”— spune profesorul, continuind “Vizita ei demonstreaza fara indoiala ca raporturile dintre cele doua tari sint intr-o faza stabila”. Doamna Pelosi se va intilni la 31 mai cu omologul sau chinez, Wu Bangguo.

Faptul ca incalcarile drepturile omului nu constituie un obiectiv principal al actualei vizite ilustreaza si modificarea de optica de la Washington, care pune pragmatismul si gindirea strategica pe prim plan, in relatiile internationale. Asta nu inseamna ca drepturile omului sint neglijate, ci pur si simplu ca actuala administratie considera ca maniera in care chestiunea a fost abordata in trecut s-a dovedit ineficace.
XS
SM
MD
LG