Linkuri accesibilitate

Cum sunt percepute modificările la Bac?


În sesiunea din iunie vor susţine examenul de Bacalaureat 32 de mii de absolvenţi

În această vară, examenele de bacalaureat in liceele din Moldova vor decurge in condiţii diferite de cele din anii trecuţi. Ministerul Educaţiei şi Tineretului a operat mai multe modificări la regulamentul de organizare şi desfăşurare a bacalaureatului. Astfel, incepând cu data de 5 iunie, liceenii vor susţine examenele în sediul instituţiei in care au invăţat şi nu se vor mai deplasa la centrele de BAC raionale sau municipale. Ministerul de resort a decis susţinerea examenelor într-o singură încăpere la acelaşi Centru de bacalaureat, cu scopul de preîntâmpinare a fraudelor. O noutate de remarcat e modalitatea de anunţare a subiectelor prin poşta electronică.
Directorul liceului Mircea Eliade, Larisa Chetrari salută noile modificări elaborate de guvern. Dar semnalează si unele dificultăţi, apărute la recentele pretestări, organizate mai ales pentru a preîntâmpina eventuale nereguli în perioada bacalaureatului: : "La pretestări primul examen a fost cu mari probleme, pentru că nu ne-a fost trimis la timp de la minister testul. Şi atunci eram aici toţi în panică… Noi ştim că examenul este întîi de toate un stress. Şi nu numai pentru elev. Şi dacă li se mai adaugă şi stresul din exterior, atunci ratăm nişte şanse".

Deficienţele apărute la pretestări le dau de gândit şi celor de la liceul “Boris Cazacu” din Nisporeni. Directorul instituţiei Ion Dima se arată ingrijorat de operativitatea cu care vor fi distribuite subiectele elevilor in condiţiile noului regulament de organizare a BAC-ului

Dima: "Spre exemplu eu sunt în situaţia de a multiplica 55 de lucrări în 40 de minute, adică să le scoatem la calculator şi să le capsăm. Nici la capsare supraveghetorii n-au dreptul. Eu consider că o sa fie mult mai surmenaţi la inceperea testelor decât dacă era altfel. Adică, se multiplica in prezenţa comisiei, copiii stau undeva afară se recreează sau cel puţin nu vin aşa de dimineaţă".

La rândul său, Maria Ciobanu, şefa Direcţiei raionale învăţământ, tineret si sport din Nisporeni, consideră că e prea mare numărul supraveghetorilor care vor monitoriza examenele în acest an: "La 10 elevi le revine un supraveghetor. Vor veni reprezentantul comisiei naţionale, raionale, asistenţi externi, câţiva părinţi. Va fi o adevărată adunare naţională. La examen esti pus în situaţia de a crea, ai nevoie de linişte totală".

Ingrijorările cadrelor didactice consună cu cele exprimate de absolvenţii liceelor din Nisporeni: „Trebuie sa fie linişte ca să ne concentrăm, să fim siguri pe ceea ce scriem şi să avem gândurile noastre proprii; schimbările acestea recente, sunt nişte probleme cu petrecerea bacalaureatului in sală, mai mult stres vor avea elevii”.

Nemulţumirile absolvenţilor şi cadrelor didactice din Nisporeni nu ar fi justificate, în opinia celor de la Ministerul Educaţiei şi Tineretului. Adrian Ghicov, şeful Agenţiei de evaluare a examenelor de bacalaureat, spune că noile prevederi ale regulamentului nu au de ce să provoace stres în rândul elevilor. Mai mult, Ghicov asigură că s-au luat măsurile necesare pentru a preîntâmpina dificultăţile apărute la pretestări: "Până la inceperea sesiunii, toate aspectele care ţin de organizare vor fi elucidate, toţi factorii angajati în organizare vor şti ce au de făcut. Dintotdeauna un examen a generat şi emoţii. Ceea ce face Comisia Naţională de examene, Ministerul educaţiei şi Tineretului e doar pentru a spori gradul de transparenţă şi de obiectivitate, dar asta nu înseamnă că trebuie neapărat să renunţăm la exigenţele unui examen de bacalaureat."

Potrivit datelor Ministerului Educaţiei şi Tineretului, în sesiunea curentă vor susţine examenul de Bacalaureat 32 de mii de absolvenţi. Pentru majoritatea elevilor, Bacalaureatul va incepe pe data de 5 iunie. Elevii alolingvi vor incepe examenele pe 2 iunie, zi în care vor susţine primul test la limba maternă.
Previous Next

XS
SM
MD
LG