Linkuri accesibilitate

Insuccesul încercării de corupere şi şantaj

Alegerea noului preşedinte, azi, 20 mai, a avut un deznodământ previzibil. Eşecul a fost anunţat, practic, chiar în seara scrutinului din 5 aprilie, când era evident că PCRM nu va avea suficiente mandate pentru alegerea şefului statului, iar liderul comunist, Vladimir Voronin, a declarat, afişând o încredere de sine care pe mulţi i-a contrariat, că partidul său nu intenţionează să discute cu şefii partidelor de Opoziţie, ci va „lucra” cu anumiţi deputaţi în parte, după o studiere minuţioasă a listelor electorale. Mass-media şi opinia publică au interpretat atunci aceste cuvinte ca o încercare de corupere şi de şantaj la adresa Opoziţiei.

Timpul care s-a scurs nu a contribuit deloc la găsirea unor puncte de convergenţă între părţi, dimpotrivă. Întrebările grele s-au acumulat: fraudarea alegerilor din 5 aprilie, suspiciunile legate de o diversiune pusă la cale de autorităţi în ziua de 7 aprilie – când protestele paşnice ale tinerilor au fost deturnate în acte de violenţă. Voronin, Lupu, Greceanîi şi consilierii prezidenţiali de felul lui Tkaciuk au acuzat, cu acea ocazie, partidele de Opoziţie că ar fi încercat să orchestreze o lovitură de stat. Lipsa probelor care să susţină aceste învinuiri aberante a contribuit la sporirea tensiunilor politice. Şi lucrurile nu s-au oprit aici.

Veştile oribile despre maltratarea a sute de tineri în penitenciare şi în comisariatele de poliţie şi chiar moartea a câtorva dintre ei nu au mai lăsat loc de împăcare, de negociere, loc pentru „un compromis care să nu compromită”, vorba politologului Vladimir Tismăneanu.

Cine ar fi dorit să vadă cum au fost tratate partidele democratice în Republica Moldova de către guvernanţii comunişti, înainte şi după 5 aprilie, ar fi înţeles că nu concilierea, ci confruntarea şi dezbinarea sunt metodele pe care le preferă PCRM pentru a se menţine la putere. În pofida repetatelor apeluri la dialog, lansate de organismele europene, guvernarea comunistă a refuzat orice deschidere, a respins pre-condiţiile înaintate de partidele liberale în ideea depăşirii blocajului politic, şi nu şi-a retractat acuzaţiile grave proferate la adresa lor.

Ţara a căzut pradă unor zvonuri apocaliptice. Opoziţia nu are acces la televiziunea de stat, este blamată şi demonizată pe toate canalele media controlate de comunişti. Între timp, mărturiile cetăţenilor şi numeroasele înregistrări video au demonstrat clar că devastarea şi incendierea celor două sedii de stat, în ziua de 7 aprilie, a fost o acţiune premeditată. Presa a identificat un grup organizat de indivizi violenţi, ghidaţi dintr-un centru ocult de comandă. În mod suspect, tocmai aceste persoane care au declanşat atacurile şi se fac direct responsabile de incendierea preşedinţiei şi parlamentului nu au fost reţinute şi nu au fost anchetate de poliţie.

Aşa s-a ajuns, pas cu pas, la eşecul alegerilor de azi. PCRM a înaintat doi candidaţi la funcţia de preşedinte, ceruţi în mod formal de lege, dintre care doar unul a contat în calculele sale – Greceanîi. Iar Opoziţia nu a avut alternativă: a vota în condiţiile descrise mai sus un preşedinte propus de comunişti, indiferent de identitatea persoanei respective, însemna o sinucidere politică. Până în 28 mai, rămânem, aşadar, în suspans politic. Cum va arăta această zi: ca o şansă pentru democraţie sau ca momentul de instalare a unui regim de mână forte în Republica Moldova? Vom afla săptămâna viitoare.
XS
SM
MD
LG