Linkuri accesibilitate

O opoziție puternică semn de sănătate politică


O opozitie puternica si serioasa, departe de a fi o plaga, este un semn de sanatate politica a unei societati. Regimurile absolutiste si dictaturile nu aveau si nu au nici astazi o opozitie politica interna, insa functionarea democratiilor parlamentare se fondeaza pe jocul, pe infruntarea dintre putere si opozitie. In tarile de traditie anglo-saxona, in special in cele din Commonwealth, care reuneste Marea Britanie cu fostele sale colonii, tari in care sistemul parlamentar este dominat in general de doua mari partide, opozitia, altfel zis acel mare partid care nu se afla la putere, mai este numita si opozitie oficiala, sau opozitie loiala. In aceste tari, opozitia nu numai ca supravegheaza in permanenta activitatea guvernului, dar acel partid din opozitie isi creeaza chiar un “guvern din umbra”, cu ministri care au atributii virtuale precise, care dau interviuri presei si care comenteaza, critica sau completeaza orice masura legala luata de guvern. Avantajul acestei situatii, pe linga faptul ca asta impune un autocontrol permanent al guvernului, mai este si acela ca populatia se obisnuieste cu ministrii din umbra, cu acesti ministri din oglinda, care devin ministri reali in cazul unei schimbari de guvern. Situatia este atat de incetatenita in tarile anglo-saxone, incat in Canada liderul “guvernului din umbra”, seful opozitiei, primeste chiar o locuinta oficiala si un salariu de ministru.
Intr-un alt sistem, in tarile cu un regim prezidential puternic, cum e Franta, se poate ajunge la o alta situatie, aceea care poarta numele de “coabitare”, si anume in urma unor alegeri opozitia castiga si formeaza guvernul, care incepand din acel moment se afla intr-o rivalitate si competitie permanenta cu presedintele, ceea ce, la urma urmei, poate avea efecte benefice pentru tara, intrucit o larga majoritate parlamentara se afla –in mod rival- simultan la putere, unii in guvern, iar unii, adversarii, facind bloc in spatele presedintelui.
Intr-atit de mult existenta unei opozitii este sinonima cu democratia, incit unele regimuri autoritare isi creeaza chiar o opozitie fantoma, care sa dea impresia ca actioneaza impotriva guvernului. Asta, inca o data, pentru ca opozitia este un semn al sanatatii unei societati.
  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

Previous Next

XS
SM
MD
LG