Linkuri accesibilitate

Traseiștii: spectacol politic decepționant

Mărturisesc că – în calitatea mea de ziarist şi de simplu muritor – urmăresc deseori, cu decepţie, spectacolul politic din Republica Moldova. Cum să nu te decepţioneze, de pildă, aşa-numiţii traseişti, oamenii care trec dintr-un partid în altul cu o lejeritate uluitoare?
De la o vreme mă nedumereşte abandonarea zgomotoasă a partidelor. E un fenomen care a luat amploare aici şi care trebuie, după părerea mea, luat în discuţie.

Ce se întîmplă în fapt? Un grup de 10-20 de oameni, de cele mai multe ori anonimi, decide pe neaşteptate să “divorţeze” de partidul pentru care a muncit anterior. Apar brusc nişte divergenţe insolubile între grupul cu pricina şi restul partidului. E dreptul grupului să plece, fireşte. Dă de bănuit însă faptul că despărţirea de partidul-mumă se face cu surle şi trîmbiţe, cu organizarea unor conferinţe de presă la care liderii partidului abandonat sînt făcuţi cu ou şi cu oţet. Grupul zgomotos declară ritos că nu mai poate tolera politica greşită a partidului şi, de dragul ţării fireşte, abandonează partidul. Trec peste amănunutul că, de cele mai multe ori, credibilitatea grupului care pleacă nu e mai mare decît a partidului părăsit, că politica “greşită” a partidului e şi opera grupului cu pricina. Altceva mă uimeşte.



De ce abandonarea unui oarecare partid de către 10-20 de oameni trebuie mediatizată? E un eveniment important acesta pentru destinele ţării? Nu se poate pleca din partide fără conferinţe de presă? De ce oamenii aceştia nu pot părăsi partidele în felul în care aderă la ele, adică fără conferinţe de presă? Pentru că mulţi dintre cei care pleacă zgomotos au aderat anterior fără prea multe declaraţii.

Explicaţia apare uneori repede, cînd îi vezi pe membrii grupului zgomotos luaţi cu bagaje de un alt partid, care nu se ştie cît timp îi va mulţumi…
XS
SM
MD
LG