Linkuri accesibilitate

„Măcar un flăgrănţel... Trebuie să schimbăm atitudinea societăţii faţă de oamenii în uniformă.”


Angela Starinschi

Angela Starinschi

Jurnalul săptămînal al unui purtător de cuvînt necorupt: Angela Starinschi.


Luni

Acasă, a doua zi de Paşti. Ora 7.00 şi toată lumea doarme. Eu, de o oră caut ceva prin casă, pentru că regimul meu de şase - opt ore de somn şi trezire la 6.00 dimineaţa, nu mă mai ţine în pat nici duminică, nici în zilele de odihnă. Mă aşez la calculator, pentru că trebuie să fiu informată, iar şeful meu are obiceiul să mă sune la orice oră ca să-mi ceară raportul pe „ce se mai aude în presă?”☺

Jurnalul săptămînal: Angela Starinschi


Pe linia de activitate a Centrului anticorupţie e linişte. Unitatea de gardă îmi raportează că incidente nu-s, nicio reţinere, „prietenii” din izolator sunt pe loc. E bine.

Pe la 10.00 mă sună cineva de la PRO TV ca să mă întrebe dacă avem ceva pentru ei: măcar un flăgrănţel, poate vreun arest, poate ceva…Nimic pentru azi.

Îmi dedic ziua familiei, merg la o zi de naştere unde ne întîlnim noi, prietenii de o viaţă. O compilaţie trăsnet pentru un bairam: jurnalişti şi poliţişti. Poliţiştii vorbesc despre munca lor, iar jurnaliştii despre a lor – o plăcere nemaipomenită să te prinzi într-o asemenea discuţie. Cel mai important e că aici jurnaliştii sunt prieteni cu poliţiştii.


Marţi

La 7.40 sunt la serviciu. Pornesc televizorul, apoi calculatorul şi deschid imediat trei ferestre: ştirile, poşta şi reţeaua de socializare. Jumătate din revista presei o fac de cu seară, iar cealaltă jumătate dimineaţa, din ziare. Îmi notez mai multe întrebări pe care trebuie să le discut cu directorul. De ceva timp memoria mă cam dă de sminteală, de aceea notez tot,… plus că nu mi-a plăcut niciodată scuza „am uitat”.

Cele şase persoane care figurează în dosarul contrabandei de la Ştefan Vodă merg la ora 10.00 „la arest”. Plasez imediat pe site un flash în care anunţ evenimentul. Îmi sun colegul rănit ca să văd dacă îi trebuie ceva. Convenim să ne vedem după masă. Vorbind la telefon nu observ cum intră directorul şi ţinteşte ochii în computerul meu, după care eu mă pornesc ca o mitralieră cu raportul. Gata, am raportat şi am primit indicaţiile corespunzătoare.

A apărut un interviu cu mama ofiţerului rănit într-un ziar. Telefonul meu nu mai tace. Presa vrea interviu cu ofiţerul. Refuz, oferindu-le explicaţia: interzis pentru filmat! Punct.
Mă sună de la Curtea de Apel: cele şase persoane continuă să rămînă în arest. Aleluia! Comunic presei.

Imi fac o cafea din mers(o consum în proporţii deosebit de mari). În paralel citesc ştiri, dau şi primesc telefoane, recepţionez informaţii de la unitatea de gardă, de la subdiviziunile teritoriale… trebuie să fiu informată.

Fug spre casă, la magazin, copilul de la grădiniţă şi… treburile casnice. Acasă mă mut într-un alt cîmp informaţional. Totul e conectat: televizor, computer, telefoane, radio.

Miercuri

Ziua Drapelului de stat. Trăiască tricolorul, dar şi băiatul mamei care face azi 6 anişori.

În ziarul Timpul apare interviul în exclusivitate cu Dumitru Stoica, ofiţerul rănit în misiune. Ataşat este o înregistrare audio. O ascult, din nou o ascult, din nou… şi mi se opreşte un nod în gît. Mă gîndesc la soţul meu care este poliţist… doamne fereşte de o aşa nenorocire.

Am atîtea de făcut: organizez un interviu cu directorul la solicitarea unui ziarist, urmăresc să fie scris totul corect, mă strădui să nu intervin cu redactări. Gata, e bine, e acceptat de Chetraru, s-a dus la tipar.

Un expert polonez care asistă Centrul în procesul de reformare îmi aduce viziunea proprie asupra promovării imaginii CCCEC. Mai multe recomandări… pe care le ştiu şi eu. E ok… personal nu am probleme la nivel de comunicare. Problemele sunt la nivelul percepţiei populaţiei. Trebuie să schimbăm atitudinea societăţii faţă de oamenii în uniformă. Zilnic îmi fărîm minţile cum să fac acest lucru. Mă înnebuneşte cînd nu-mi reuşeşte. Unde dai şi unde crapă... Nu întotdeauna obţin feedback-ul dorit. De aceea citesc tot ce îmi cade în mîini: relaţii publice, cum se face o campanie de PR, strategii de comunicare, campaniile media, cum se administrează crizele. Tot. Citesc ştirile: omoruri, accidente, politică şi… zeci de comentarii despre cît de paraziţi sunt funcţionarii. Na… asta e. În medie, citesc în jur de 3000 de titluri de ştiri zilnic.
După trei şedinţe, zeci de răspunsuri la telefon, plec acasă.

Joi

Apare interviul cu Viorel Chetraru. Îl postez imediat pe reţeaua de socializare. Îl duc să-l arăt şefului, să ascult ce-i place, ce nu, să-l văd cum încruntă sprîncenele , să mă întrebe de o sută de ori dacă a spus bine sau nu, cum o să primească cetăţenii mesajul, dacă nu a ofensat pe nimeni etc. etc. Am un şef bun. Poate prea bun. Sunt o norocoasă.
Analizăm împreună strategia de comunicare, dezbatem ideea organizării Zilei uşilor deschise, în cadrul căreia directorul să răspundă on-line la întrebările jurnaliştilor, bloggerilor, altor persoane interesate. Trebuie să convenim cu băieţii de la privesc.eu cum facem…

Între timp, de la Direcţia prevenirea corupţiei, imi vine un comunicat despre organizarea Şcolii de primăvară „Tineretul împotriva corupţiei”. Plasez pe site. E o campanie de sensibilizare foarte utilă anume pentru tînăra generaţie. Păcat că presa nu consumă „prevenirea”. Ea are nevoie de „action” întotdeauna gîndesc că este rateul meu, că nu pot convinge presa că prevenirea corupţiei şi nu combaterea trebuie să fie o prioritate.

Vineri, avem un seminar, prilejuit de celebrarea Zilei Europei. Centrul anticorupţie îi va avea ca oaspeţi pe doamna viceministru de externe Natalia Gherman şi pe Dirk Schuebel, şeful delegaţiei UE. Urmează să asigur evenimentul cu foto, video, măsuri de protocol. Am colegi de treabă şi ne descurcăm. Comunicatul făcut, plasat pe site, invit presa la eveniment.

Azi e ziua securităţii muncii. Publika solicită un interviu cu un ofiţer de intervenţie operativă care îşi expune viaţa unor riscuri destul de mari. Ofer un interviu în care spun cît plăteste statul în cazul unei nenorociri. Dacă omul nu moare - cinci salarii medii. Ar fi cam 20 000 lei. Se pare că jurnalistul este stupefiat de motivaţia unui ofiţer care activează în asemenea condiţii: devotament, curaj, dăruire de sine.
Am realizat. Mă gîdilă aşa o mîndrie pentru băieţii noştri…

Vineri

Aproape de week-end. De fapt pentru orice ofiţer, chiar dacă legea spune altceva, sîmbătă şi duminică nu sunt zile de odihnă. Trebuie să fii permanent „pe fir”, gata să fii „ridicat pe alarmă”.

O oră o dedic directorului. Facem bilanţul săptămînii: patru interviuri, vreo cinci declaraţii de presă, patru reportaje TV. Facem planificarea pentru săptămîna viitoare - o agendă turbată! E foarte greu să ţii pasul cu un asemenea şef. În general, cînd trece pe coridor se formează vacuum.

Aflu că ofiţerul rănit a fost audiat de procurori. Vorbesc cu el la telefon. Îmi rămîne un gust amar după această discuţie, nu pot spune mai multe, dar uneori aş vrea să am o mai mare libertate de exprimare. Pentru că pentru mine aceasta e un lux.

Vine Doamna Natalia Gherman şi Dirk Schuebel. Începe seminarul, presa e pe loc, directorul rosteşte un discurs.
Referitor la presă… E cam puţină. Nu e nimic bombastic, nu e împuşcat nimeni, nu e reţinut nimeni… Deşi toată lumea strigă că vrea în Europa, interesul pentru „ce înseamnă de fapt integrare europeană?” este invers proporţional.
La această oră ziua abia începe…

*Născută la 3 martie 1977 în orașul Călarași. A absolvit Facultatea Jurnalism și Știinte ale Comunicării la USM. Din 2003 sef adjunct al serviciului de presa MAI. Din 2008 este purtător de cuvânt al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economie și Coruptiei.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG