Linkuri accesibilitate

Nicolas Sarkozy și Silvio Berlusconi cer revizuirea acordului Schengen


Liderii Franţei şi Italiei au cerut astăzi Uniunii Europene să revizuiască tratatul Schengen în lumina sosirii în Europa a mii de imigranţi din ţări nord-africane cuprinse de tulburări politice şi sociale.
Vorbind la o conferinţă de presă la Roma, preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi premierul italian Silvio Berlusconi au spus că au trimis o scrisoare comună Comisiei Europene, cerându-i ca tratatul Schengen să fie deschis unor aşa-numite „variaţii” în „situaţii excepţionale”. Cei doi lideri nu au dat detalii. Declaraţiile liderilor Franţei şi Italiei vin după ce Parisul şi Roma s-au acuzat reciproc că nu vor să se ocupe de imigranţii veniţi în ultimele luni din ţări ca Tunisia şi care pot circula liber în Europa odată ce au intrat într-una din ţările tratatului Schengen.
XS
SM
MD
LG