Linkuri accesibilitate

Intrînd în piaţă, dinspre strada Puşkin, ne-a întâmpinat Slavik


Alina Radu
Alina Radu

Jurnal săptămînal semnat de Alina Radu („Ziarul de Gardă”)

Directorul publicatiei ZIARUL DE GARDA din Chisinau. Licentiata in jurnalism, Universitatea de Stat din Moldova. A activat atat in presa scrisa, cat si in audiovizual, reportajele sale de investigatie si filmele documentare fiind recunoscute la nivel international. Alina Radu este autoarea “Jurnalului saptamanal”.

Luni

De dimineaţă am găsit în cutia poştală mai multe mesaje care anunţau Săptămâna Libertăţii Presei. Mă gândeam să le întreb pe colegele mele dacă le-au trecut vânătăile de pe mâini, după ce la 8 aprilie, poliţiştii le-au răsucit braţele ca să nu fotografieze arestările din spatele Guvernului.

Tocmai atunci, pe la ora 10 şi ceva, m-a sunat Anastasia Nani şi m-a anunţat că nu i se permite accesul la birou, că în general Casa Presei este înconjurată de poliţişti. M-am uitat pe calendar, 1 şi 7 aprilie erau departe. Nu era nici vremea bancurilor, nici a violenţelor. Ce era totuşi?

Am sunat la anticamera Casei Presei. Acolo mi s-a confirmat că aproape cu o oră în urmă a fost recepţionat un apel telefonic cu privire la o încărcătură cu trotil şi că toţi trebuie să ieşim.

Au apărut poliţiştii care ne-au spus să ieşim, nu are importanţă dacă încuiem birourile, căci au spus ei «avem metodele noastre» de a le verifica. Coborând scările, mă gândeam la bombele cu efect întârziat. A trecut deja o oră de când a fost lansat apelul telefonic cu bombă, iar noi, reporterii am aflat abia acum că ni se pregăteşte ceva.

Trotilul în sine nu a avut nici o valoare, vestea despre o încărcătură cu trotil înseamnă însă foarte mult. Un mesaj, fără trotil, ne-a ţinut timp de 24 de ore în afara birourilor.

Marţi

De dimineaţă o haită de câini a ocupat Palatul Naţional. Orice om care îndrăznea să calce pe treptele Palatului era îndepărtat imediat de un cor de lătrat în 7 voci. I-am recunoscut pe câinii în cauză. Am înţeles şi de ce şi-au adjudecat Palatul. Ieri, pe când se anunţase că a fost minată Casa Presei, a venit un bărbat în haine militare cu un câine de rasă, dresat cu mirositul trotilului. Bietul câine-antibombă o fi văzut multe explozii la viaţa sa, dar se pare că de data aceasta a călcat pe o «mină canină». Toţi maidanezii din zonă au explodat de mânie şi gelozie când l-au adulmecat în preajma Casei Presei şi l-au însoţit lătrând până la uşă. Filmaţi din toate părţile, patrupezii s-au simţit victorioşi.

Cică dacă ar fi fost sterilizaţi, aceşti patrupezi ar fi mai calmi şi mai guduroşi. Dar specialiştii în sterilizare au nevoie de vize, aşa că maidanezii mai pot pune control câinesc şi pe alte imobile.

Miercuri,

La ora 11.00 am pornit cu colegii din redacţie spre Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde urma să se desfăşoare o acţiune de pichetare încadrată în activităţile Săptămânii Libertăţii Presei. La intraraea în Piaţă, dinspre strada Puşkin, ne-a întâmpinat Slavik.

Slavik este omul legii îmbrăcat în civil. El este responsabil pentru acţiunile ce se desfăşoară în centrul capitalei. L-am cunoscut încă din 2007, când Ziarului de Gardă făcea Dezbateri Publice în parcul Ştefan cel Mare. Venea în fiecare joi, îmbrăcat în civil, şi scruta cu privirea oamenii care se alăturau acţiunii noastre. Pentru că stătea mereu de o parte, reporterii l-au adoptat, i-au mai dat ziare, i-au mai vorbit de libertatea de întruniri, de expresie.

În timp, reporterii şi participanţii la dezbateri l-au acceptat pe Slavic aşa cum este el, cu rolul său, de a transmite şefilor ce se întâmplă. Şi Slavic se pare că s-a împăcat cu ideea că noi suntem aşa cum suntem. De aceea ne-am felicitat respectuos cu ocazia Zilei libertăţii presei. E şi el un fel de mesager, nu? Transmite şi el în fiecare zi un fel de ştiri...

Joi

Am primit mesajele de la colegele de studenţie, care se află acum în Italia. Ne-au felicitat cu ocazia Zilei Presei. În prezent am vreo 10 colege de facultate, jurnaliste afirmate, care au emigrat şi fac diferite munci în Italia, Belgia, Franţa, Canada.

Între timp, Marianne Mikko ne întreba zilele trecute de ce la Teleradio se simte o lipsă atât de mare de jurnalişti buni, care ar respecta standardele? I-am zis atunci doamnei Mikko, că Stela, Nina, Lilia, Ludmila, Maria — sunt jurnaliste bune şi cunoscătoare de standarde, dar au plecat. Mai întâi de la Teleradio, apoi din Moldova. Nevoia lor de a pleca era mult mai mare decât nevoia R. Moldova de a le ţine acasă.

Vineri

De dimineaţă l-am întâlnit pe stradă pe un fost ministru al Securităţii. Mergea la o partidă de biliard, zâmbind. L-am întrebat dacă ştie el cum poţi ajunge pe clădirea Preşedinţiei. A zâmbit şi mai larg, abia îşi ţinea râsul. A zis că nu poţi să ajungi acolo fără ştirea unor oameni foarte importanţi. Pentru că există câteva uşi cu coduri cifrate, iar codurile le ştiu foarte puţini. Şi acei foarte puţini sunt foarte importanţi şi nu deschid codul decât la un mesaj tot atât de important. Aşa am înţeles că drapelul UE are o mare putere la Chişinău. Altfel, de ce nu a fost arborat drapelul Republicii Kongo?

Seara, fică-mea m-a pus în faţa unei sarcini şcolare: dacă avem noi rude care au luptat în vreun război? Am încercat să îi spun despre bunelul meu, care a fost înrolat în Armata Română, dar peste câteva luni a fost capturat de Armata Sovietică şi trimis pe front de cealaltă parte. Drama pe care a trăit-o bunicul meu, care îşi privea fraţii prin lunetă şi încărunţea gândindu-se la cei 4 copii ai săi, lăsaţi acasă e greu să o povesteşti pentru clasa a doua.

Între timp, ne-a sunat o învăţătoare inimoasă. Ne-a povestit despre lecţia patriotică care a avut loc în şcola lor. Ne-a spus că a fost adus un veteran al Armatei Sovietice, care a povestit cât de cruzi au fost românii în anii 40. Învăţătoarea care ne-a sunat ne relata cu indignare «Ştiţi, doamna Maria, învăţătoarea de istorie, şedea calmă pe scaun şi tăcea. Am vrut să o întreb, de ce nu spune că aşa cum sunt criminali românii, fiica ei e căsătorită cu un român, are paşaport românesc şi locuieşte bine mersi peste Prut. Dar mi-am dat seama de ce tace profa de istorie, pentru că altă fiică a ei lucrează contabilă la Preşedintele de raion», a conchis în glas învăţătoarea.

Vineri la Chişinău am văzut pe străzi doi oameni cu panglici negru-oranj în piept, simbol al lui Sfântul Gheorghe Biruitorul. În aceiaşi zi am văzut patru oameni cu panglici tricolore, care sunt purtate la ghiozdan, la mână, la microbuz. Fiecare poartă ce simte.

Alina Radu

Pe aceeași temă

Previous Next

XS
SM
MD
LG