Linkuri accesibilitate

Presa germană despre Moldova în contextul Parteneriatului Estic


Mass-media din Germania s-a ocupat în ultimele zile pe larg de aşa numitul „Parteneriatul estic“. În acest context, postul naţional de radio, Deutschlandfunk, a transmis un ciclu de emisiuni, în care au fost prezentate cele 6 foste republici sovietice care de acum încolo se vor bucura de sprijinul Uniunii Europene. Benita Ferrero-Waldner, comisar european pentru probleme externe, s-a referit într-un interviu, pe larg, la facilităţile de care vor profita toate ţările implicate. Intensificarea relaţiilor, a declarat Ferrero-Waldner, va contribui nu numai la stabilizarea ţărilor din această regiune, ci şi la creşterea prosperităţii. Totodată, ea a recunoscut că într-o oarecare măsură se simte ca o „mamă a acestui parteneriat estic“.

Preşedintele comisiei pentru politică externă a Bubdestagului, creştin-democratul Ruprecht Polenz a respins declaraţiile venite din partea unor ofcialităţi de la Moscova care au afirmat că Parteneriatul estic ar fi îndreptat împotriva Rusiei. Uniunea Europeana doreşte să întreţină cu Moscova relaţii de bunăvecinătate, a spus Polenz televiziunii germane, iar parteneriatul nu este altceva decît un semnal pozitiv către fostele republici sovietice.

În serialul radio dedicat acestor republici, în care astăzi era vorba despre Republica Moldova, s-au reliefat de-asemenea reticenţele şi suspiciunile Moscovei faţă de Parteneriatul estic, exprimate de Andrei Nesterenko. Purtătorul de cuvînt al ministerului rus de externe a criticat poziţia Uniunii Europene vizavi de recentele demonstraţii de la Chişinău, afirmînd: „Noi avem în vedere interesul comun al Rusiei şi Uniunii faţă de o evoluţie durabilă în această parte a Europei. Totuşi trebuie să constatăm că poziţia Bruxelles-lui, privind problemele legate de Moldova, exprimă mai degrabă un soi de euro-solidaritate, decît obiectivitate. UE critică Moldova. Dar, pe de altă parte, refuză să influenţeze partea cealaltă, pentru a echilibra relaţiile româno-moldovene în spiritul normelor recunoscute“.

Situaţia generală din Republica Moldova este analizată şi de către jurnalista americană Anne Applebaum, soţia ministrului polonez de externe. Într-un articol publicat în Frankfurter Rundschau ea demontează mistificările presei legate de aşa-numita „revoluţie twitter“, sugerînd că ceea ce s-a întîmplat la Chişinău după alegeri a fost o explozie a nemulţumirilor generalizate. „În cea mai nefericită ţară din lume e destul de simplu să-i determini pe oameni să ridice baricade“.
Previous Next

XS
SM
MD
LG