Linkuri accesibilitate

Ședința inaugurală a noului Parlament: nici jumătate de oră și două discursuri


Următoarea ședință la 12 mai

Sedinta inaugurala a noului Parlament ales in ziua de 5 aprilie curent, a durat mai putin de o jumatate de ora, limitindu-se la doua discursuri pe care le-au tinut presedintele Curtii Constitutionale, Dumitru Pulbere si decanul de virsta al corpului de legislatori, Ivan Calin, cel caruia i-a revenit, potrivit uzantelor, rolul de presedinte al primei sedinte a legislativului.


Presedintele Curtii Constitutionale a declarat ca scrutinul parlamentar a fost liber si corect, iar neregulile inregistrate nu au fost de natura sa influenteze rezultatul alegerilor.

Si deputatul comunist Ivan Calin a spus ca scrutinul parlamentar a fost fara cusur iar fraudele au fost inventate de politicieni pe care urmeaza „sa ii judece Dumnezeu”. Calin a pus in responsabilitatea „unor forte interne si externe” care isi doresc destramarea statului Republica Moldova, evolutiile postelectorale, dar a indemnat deputatii sa evite discutarea acestui subiect in cadrul noului legislativ inainte ca membrii comisiei de stat abilitate sa cerceteze evenimentele din 6 si 7 aprilie curent sa limpezeasca lucrurile.

Dupa ce si-a tinut discursul, presedintele sedintei inaugurale a anuntat o pauza pina marti, 12 mai, invocind motivul ca viitoarele fractiuni parlamentare au nevoie de consultări pentru a-si anunta componenta, motiv care a trezit nedumerirea opozitiei.

Fruntasii celor trei partide parlamentare de opozitie au lansat presupunerea ca pauza pe care s-au vazut siliti sa o anunte majoritarii ar dovedi faptul ca in scenariul comunistilor s-a produs o pana, atit in ceea ce priveste repartizarea celor mai importante functii in stat, cit si promisa racolare lesnicioasa a celui de-al 61-lea vot necesare pentru alegerea viitorului sef de stat pe care vrea sa il propuna PCRM.

Deputatul comunist Vladimir Turcan, presedintele comisiei de stat insarcinate cu cercetarea evenimentelor din 6 si 7 aprilie, a dezmintit versiunea opozitiei si s-a declarat convins ca majoritarii vor obtine voturile necesare pentru a alege viitorul presedinte, evitindu-se blocajul parlamentar ce ar conduce inevitabil la alegerile parlamentare anticipate pe care le doreste opozitia.
XS
SM
MD
LG