Emoţii vindecătoare. Dialoguri cu Dalai Lama

Citită dintr-o perspectivă geopolitică, vechea zicală cu muntele şi Mahomet ar punea suna astfel: dacă nu se duce lumea în Tibet (din motive lesne de înţeles), vine Tibetul în lume – sigur, prin reprezentantul său cel mai ilustru, laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Dalai Lama. În acest sens, Emoţii vindecătoare. Dialoguri cu Dalai Lama despre raţiune, emoţii şi sănătate, Curtea Veche, 2008, se situează la jumătate de drum, şi asta fiindcă, pe de-o parte, Dalai Lama a ieşit demult în lume, devenind un adevărat globe-trotter, pe de-alta, fiindcă zece oameni din mediul academic occidental au venit totuşi să-l caute la reşedinţa sa din exil, la Dharamsala, India, în cadrul celei de-a treia conferinţe „Minte şi Viaţă”.

Dincolo de comunicările savante propriu-zise, reproduse în această culegere, însuşi dialogul viu dintre Ştiinţă şi Credinţă, perfect convergente, se ilustrează cu brio, pe teme dintre cele mai variate: Sinele corpului; Medicina comportamentală; Virtuţile în tradiţiile creştină şi budistă; Rădăcinile respectului de sine. Diferenţele dintre Orient şi Occident; Mintea, creierul şi corpul în dialog şi, nu în ultimul rînd, Medicina şi compasiunea.

Citez pe sărite, acolo unde ar trebui să reproduc otova: „Cred că afecţiunea umană reprezintă fundamentul naturii umane. Fără ea, nu putem obţine satisfacţia sau fericirea ca individ, iar fără acest fundament nu poate obţine satisfacţie nici comunitatea umană în întregul ei. (...) Prin urmare, nu consider compasiunea ca făcînd parte doar din religie. E vorba despre natura umană fundamentală, pe care toţi o împărtăşim.”

Toate bune şi frumoase, dar cînd dau de această idee: „Dacă este foarte limpede că o altă persoană plănuieşte să te ucidă, îţi poţi lua viaţa pentru a proteja acea persoană de păcatul de a te fi ucis”, urmaşul ciobanului din baladă tresare, cu ochii la poliţie.