Linkuri accesibilitate

Guvernul dominat de comuniști ascunde adevărata situație financiară

Fostul vice-guvernator al Bancii naționale din Bulgaria, Kolio Parămov, avertizează într-un interviu că guvernul dominat de foștii comuniști conduce țara spre un colaps financiar ascunzînd de cetățeni, din motive electorale adevărata situația a economiei. Pînă la 10 aprilie din rezerva de stat au fost cheltuite 9 miliarde leva, egale cu 4,6 miliarde euro. Suma va putea depăși 11 miliarde în finele lunii. Alte 5 miliarde se vor putea duce în perioada de vara. Noul guvern va fi pus în situația de a demara de urgență tratative cu FMI în vederea obținerii unui credit salvator. Peste o lună însă parlamentul va fi dizolvat și nu va putea parafa un eventual acord cu aceasta instituție. Pe de altă parte FMI va avea nevoie de 683 de miliarde de dolari pentru a răspunde cererilor de finanțare deja formulate. El însă nu dispune acum decît de 105 de miliarde.

Din vina actualului guvern, Bulgaria nu a intrat incă în competiția pentru creditele fondului. Primul ministru și șef al partidului socialist Serghei Stanișev nu înțelege ce consecințe tragice va putea avea aceasta întărziere cu caracter electoral.

Fostul viceguvernator spune că spre deosebire de Bulgaria, România a reacționat imediat la primele indicii ale crizei. El prognozează că fondul va arunca acolo toate resursele disponibile pentru a salva interesele investitorilor occidentali care sînt de 11 ori mai mari decît la sud de Dunăre.

Paramov prognozează agravarea problemelor în relațiile Bulgariei cu Uniunea europeană. Noul raport de monitorizare se conturează a fi mult mai critic la adresa actualei guvernări. Nu este exlusă impunerea unei clauze de salvgardare la capitolul justiție și afaceri interne. Franța și Belgia au cerut deja aceasta ca un răspuns la dosarele mușamalizate. Partenerii europeni vor cere măsuri radicale, arestări de politicieni, de miniștri și judecători corupți.

Situația seamnă cu cea din 1984-1985 cînd băncile europene au dublat dobînzile pentru creditele acordate Bulgariei ca o reacție la atentatul împotrivă Papei Ioan Paul al doilea. Rolul serviciilor secrete bulgare nu a fost dovedit însă economia țării a avut de suferit enorm. Tatăl actualului prim mistru la acea vreme secretar al Comitetului central al partidului comunist, a avertizat la timp despre vremurile grele care vin. Serghei Stanișev însă se preface că nu vede prăpastia în fața sa. El a avut posibilitatea de a demisiona în ianuarie, permițînd justiției să demareze procese împotrivă tovarășilor de partid cei mai curupți. Numai în aceste condiții un nou guvern ar fi putea salva țara de clauza de salvgardare, este de părere expertul financiar.
XS
SM
MD
LG