Linkuri accesibilitate

Misiune PE de informare asupra evenimentelor post-electorale


O delegaţie a Parlamentului European se află în Moldova, pentru a strange informaţii despre invinuirile aduse autoritatilor de a fi încălcat drepturile celor reţinuţi după manifestaţiile din 7 aprilie. Delegaţia europeană este condusă de Marianne Mikko , preşedinta delegatiei PE pentru relatiile cu Moldova.

Membrii delegaţie se întâlnesc cu reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale si mâine, marti, cu membri ai guvernului. Este planificată şi o întrevedere cu preşedintele Vladimir Voronin.

Reprezentatul special al Uniunii Europene in Moldova, Kalman MIszei a pledat pentru dialog politic si pentru includerea unor reprezentanţi ai opoziţiei în comisia create pentru a cerceta evenimentele care au urmat demonstratiilor violente de pe 7 aprilie.

Două cereri acceptate deja de preşedintele Vladimir Voronin, a anunţat intre timp, Javier Solana, coordonatorul politicii externe europene, care a vizitat Chişinăul vineri.

Voronin s-a angajat ca in comisia care investighează evenimentele care au urmat alegerile generale, să fie coopetati reprezentanţi ai opozitiei şi reprezentanti ai unor organizaţii internationale, specializate în apărarea drepturilor omului.
XS
SM
MD
LG