Linkuri accesibilitate

Amendamentul la Codul electoral periclitează intrarea în parlament a partidelor de dreapta

Cu mai puțin de trei luni înainte de alegerile pentru parlamentul național, foștii comuniști bulgari au impus modificări la legea electorală, ce vor îngreuna la maximun intrarea în viitorul parlament a dreptei dezbinate. În urma unor dezbateri aprinse pragul electoral pentru coaliții a fost stabilit la 8 procente. Decizia a fost votată de partidul socialist, partidul etnicilor turci și al musulmanilor , ultranaționaliștii din „Ataca” și noua formațiune „Ordine, legitate și dreptate” constituita acum o lună din disidenți ai Uniunii forțelor democratice.

Liderul UFD, Martin Dimitrov a calificat-o drept un război împotrivă dreptei. Foștii comuniști și aliații lor, după el, încearcă prin astfel de proceduri eliminarea adversarilor.

La aceasta se adaugă refuzul tribunalului municipal din Sofia de a înregistra noua conducere a UFD. Ex-premierul Ivan Kostov a spus că justiția a fost folosită de foștii comuniști în scopuri politice. În aceste condiții, după el, devine tot mai probabila introducerea, de către Comisia Europeană, a unei clauze de salvgardare prin care Bulgaria va putea fi izolată de restul țărilor membre.

UFD au contestat decizia tribunalului la Curtea administrativă de apel. Dacă procedura se va încheia în termenul legal și cu un rezultat pozitiv, principala formațiune a dreptei va avea la dispoziție numai o săptămînă pentru a-și înregistra listele cu candidați.

Cea de a doua coaliție a dreptei – „Înainte” - a lansat ideia participării cu candidați comuni în alegeri. Liderii coaliţiei au calificat amendamentele la legea electorală drept o excrocherie politică. Prin acțiunile lor însă foștii comuniști vor impulsiona cea ce pînă nu de mult părea imposibil – unifiarea dreptei, a spus liderul naționaliștilor moderați din VMRO, Krasimir Karakacianov.

Președintele Gheorghi Părvanov, aflat într-un conflict tăcit cu urmașul său în fruntea Partidului socialist, Serghei Stanișev, a avertizat că nu va accepta ridicarea pragului electoral pentru coaliții. Vetoul său va fi respins în parlament, însă va putea avea ca efect amînarea, cu cel puțin o lună, a alegerilor.
XS
SM
MD
LG