Linkuri accesibilitate

Cartea dăruită lui Barack Obama de Hugo Chavez devenită best-seller


Cartea dăruită preşedintelui Barack Obama de preşedintele Venezuelei Hugo Chavez, la un summit latino-american a devenit peste noapte best-seller.

Volumul se numeşte „Venele deschise ale Americii Latine. Cinci secole de jaf pe un continent” şi aparţine lui Eduardo Galeano. Până la summitul latino-american, ea s-a vândut în puţine exemplare. Dar după ce a fost făcută cadou de Chavez lui Obama, a ajuns pe locul al doilea în topul cărţilor vândute de magazinul pe internet Amazon.com.

Cartea descrie modul cum interesele unor puteri străine au dominat şi au afectat America Latină de la cucerirea ei de către spanioli.
XS
SM
MD
LG