Linkuri accesibilitate

„Discursul domnului Nicolae Ceauşescu din 21 august 1968 este şi va rămîne un discurs istoric [...], va rămîne în istorie ca una din cele mai importante luări de poziţie politice ale acestui secol. Pentru acest discurs [...], pentru modul cum a reuşit să afirme România pe plan extern, domnul Nicolae Ceauşescu merită din plin să primească Premiul Nobel pentru Pace.“ Am citat dintr-o notă a Securităţii din februarie 1972, bazată pe informaţiile unui colaborator care semnează cu pseudonimul „Timişoreanul“. Acesta redă declaraţiile lui Mircea Eliade pe care autorităţile române încearcă să-l invite în ţară. Prezenţa acestuia în România ar fi dat regimului un surplus de credibilitate politică. În acelaşi timp o vizită s-ar fi putut folosi pentru contrapropaganda îndreptată împotriva unor cercuri radicale ale exilului, mai ales ale exilului legionar.

Nota din care am citat se află în volumul doi al materialelor publicate de Dora Mezdrea sub titlul generic „Nae Ionescu şi discipolii săi în arhiva Securităţii“.

Trebuie precizat de la bun început că Dora Mezdrea nu este la prima tentativă de a tematiza cercul lui Nae Ionescu. În urmă cu cîţiva ani i-a dedicat controversatului filozof şi ideolog al Mişcării Legionare o masivă biografie. Întregul demers avea ca obiectiv disculparea lui Nae Ionescu de învinuirea că a fost un susţinător al legionarismului. Acum Dora Mezdrea şi-a extins acţiunea de spălare ideologică şi asupra discipolilor lui Nae Ionescu, folosind documentele din arhiva Securităţii respectiv cele întocmite de poliţia politică antebelică şi antonesciană, moştenite de poliţie secretă comunistă. Autoarea nu-şi ascunde nici o clipă empatia pentru amfitrionul Nae Ionescu şi discipolii acestuia, afirmînd că profesorul a fost ancorat exclusiv în „ethosul românesc“ şi că nu „există nici un document de arhivă [...] pe durata întregii sale vieţi care poate fi considerat de apartenenţă legionară“.

În acest fel mistificator sunt prezentate şi comentate multe documente reproduse în cele două volume, primul dedicat lui Nae Ionescu, al doilea dedicat lui Mircea Eliade.

În ultimii ani au fost publicate numeroase materiale care atestă rolul de doctrinar al extremei drepte româneşti al lui Nae Ionescu. Tot aşa şi articolele pro-fasciste ale lui Eliade articole, care exprimă limpede opţiunile doctrinare din perioada interbelică ale viitorului istoric al religiilor. Încercînd să minimalizeze simpatiile politice ale acestuia, autoarea bagatelizează, indirect, şi legionarismul, deşi condamnă unele excese comise de gardişti. Renunţînd la istorizarea analitică, autoarea preferă discursul apologetic nediferenţiat, propunînd analogii discutabile atunci cînd sugerează o echivalenţă între serviciul secret burghez şi cel comunist.

Documentele produse de Securitatea ceauşistă sunt relevante pentru linia tot mai naţionalistă a regimului şi încercarea cooptării unor persoane din exil care în perioada stalinistă erau considerate drept adversari periculoşi. Faptul că Eliade nu respingea naţionalismul lui Ceauşescu rezultă din numeroase note pe care Securitetea le primea. În ultimă instanţă Eliade nu a dat curs invitaţiei de a-şi vizita ţara, pentru că se temea de reacţia exilului radical anticomunist, iar pe de altă parte s-a supărat că autorităţile nu s-au grăbit să-i publice o parte din opere. Astfel încercările Securităţii de a-l atrage pe Eliade „pe poziţii loiale“ şi să-l determine să vină în România au eşuat.



Dora Mezdrea: Nae Ionescu şi discipolii săi în arhiva Securităţii. Vol. I: Nae Ionescu, Vol. II: Mircea Eliade, Editura „Mica Valahie“, Bucureşti, 2009.
XS
SM
MD
LG