Linkuri accesibilitate

Despre mult pătimitele spații verzi ale capitalei

Luni, în cadrul emisiunii “Bună dimineaţa!”, Televiziunea Naţională a dat tocmai două reportaje despre mult pătimitele spaţii verzi ale capitalei, despre parcurile invadate de gunoaie. Imagini triste, dezolante, dovadă a degradării noastre şi a naturii muribunde. Cutii de conserve, plasticuri, chiştoace şi resturi de mîncare aruncate alandala printre tufari şi flori. Nu e de mirare că reportajele cu pricina conţineau următoarea rugăminte: Oameni, fiţi mai buni, mai atenţi cu natura de care depinde viitorul nostru!

Îndemnul acesta răsună mai mereu în reportajele care ne înfăţişează dezastrul spaţiilor verzi. Invocarea bunului simţ e firească de vreme ce cei care distrug natura sînt cetăţeni ai urbei, nu extratereştri sosiţi din alte galaxii. Numai că aceste rugăminţi nu au efectul scontat. Ele sînt ignorate cu desăvîrşire de populaţia petrecăreaţă, care aruncă gunoaiele cu nonşalanţă prin parcurile noastre. Oamenilor le este egal.

Şi atunci care e impactul unor asemenea emisiuni? Mă tem că el e ca şi inexistent. Putem ruga oamenii pînă-n pînzele albe să nu facă murdărie, ei oricum o vor face. Putem să-î înduplecăm la nesfîrşit să fie blajini cu natura, ei vor distruge cu plăcere natura.

De aceea, e timpul ca autorităţile să schimbe tactica asta păguboasă. Nici un fel de rugăminte nu va putea concura amenda uriaşă. Cei care aruncă gunoaiele prin parcuri trebuie pedepsiţi şi căutaţi cu aceeaşi ardoare cu care sînt identificaţi infractorii. Ai aruncat un chiştoc în rond, plăteşte 50 de dolari! Iar poliţiştii să păzească parcurile cu străşnicie! Altminteri, peste puţin timp, nu vom mai avea în acest oraş nici un ram, nici o pasăre…
XS
SM
MD
LG