Linkuri accesibilitate

Tulburările din Tailanda


Urmărite cu îngrijorare de turiștii potențiali din Europa.

Guvernele din Europa şi zona Asiei şi Pacificului asigură periodic publicul din ţările lor că turiştii sunt în siguranţă, dar nu recomandă altora să plece de acum în Tailanda.

Autorităţile din mai multe ţări au spus că luptele dintre demonstranţi şi poliţie, soldate ieri cu doi morţi, afectează numai anumite cartiere din capitala Bangkok. Urmările negative pentru turiştii străini sunt mai ales închiderea accesului la unele obiective, cum sunt câteva parcuri internaţionale, şi închiderea unor magazine.

Dar pentru industria turistică a Tailandei, de care ţara depinde în mare măsură, protestele sunt déjà o catastrofă în desfăşurare. Agenţia France Presse a scris în această dimineaţă că peste 200 de mii de tailandezi şi-ar putea pierde locurile de muncă din turism.
Preşedintele asociaţiei agenţiilor de turism din Tailanda, Apichart Sankari, a spus că imaginile televizate în lumea întreagă, ale protestelor de stradă au descurajat déjà foarte mulţi turişti potenţial, şi a făcut apel la govern să resolve situaţia de criză cât mai rapid.

AFP scrie că turiştii străini de la Bangkok se tem pentru siguranţa lor şi sunt iritaţi mai ales de închiderea unor mari complexe comerciale. “Nu este exact ţara zâmbetului etern”, cum se laudă promotorii turismului în Tailanda, scrie AFP.
Industria turistică generează peste cinci procente din produsul intern brut al Tailandei şi oferă de lucru la două milioane de oameni, sau şapte la sută din forţa de muncă a ţării.

Turismul tailandez a fost déjà afectat grav de epidemia SARS din anul 2003. Apoi, în 2004, a venit valul Tsunami, în 2006 a avut loc o lovitură de stat. Iar anul trecut, cele două aeroporturi principale de la Bangkok au fost închise din cauza protestelor antiguvernamentale.
La toate aceste necazuri se adaugă şi criza economică globală, care a dus la reducerea numărului de turişti occidentali.

Tailandezii se tem că acum potenţialii turişti vor opta mai degrabă pentru alte paradisuri tropicale din regiune, de pildă Bali sau Vietnam.
Numai în ultimele câteva zile, Australia, China, Rusia şi Hong Kongul şi-au sfătuit cetăţenii să evite Tailanda, adăugîndu-se unei luni liste de ţări care făcuseră déjà asemenea apeluri.

Pentru industria turistică a Tailandei, întrebarea la ordinea zilei este cât de mult va dura noua criză şi cât de profund va afecta economia ţării.
În cel mai recent raport, lansat luna aceasta, Banca Mondială a spus că economia tailandeză se va contracta anul acesta cu 2,7%, după ce anul trecut a crescut cu 2,6%.
  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG