Linkuri accesibilitate

Cum sa procedeze Statele Unite atunci cind apar potentiale amenintari teroriste in diverse locuri ale lumii, cu care America nu este in razboi? – o intrebare la care incearca sa raspunda administratia Obama.

Cazul despre care se discuta acum este organizatia somaleza, Al-Shabab. Care sint datele concrete? Al-Shabab a fost creata in 2006, cind forte etiopiene, sprijinite de Statele Unite au inlaturat de la putere guvernul islamist al Somaliei. Tintele organizatiei au fost de atunci incoace, regimul somalez si interesele etiopiene.

Nu exista nici o dovada, despre care sa se fi aflat public, ca Al-Shahab ar intentiona sa organizeze atacuri in afara Somaliei, in America sau in Europa. Cu toate acestea, potentialul exista. Unul dintre motive e legatura intre Al-Shahab si Al-Qaeda, de la care organizatia somaleza a primit sprijin logistic. Un al doilea indiciu ingrijorator este prezenta unor recruti straini, intre care americani, in taberele de pregatire. Se pare ca in ultimii ani, cel putin 20 de tineri somalezi-americani au parasit Statele Unite pentru a se alatura miscarii Al-Shahab.

Si de aici incepe dilema pentru administratia Obama. Pe de o parte, aceasta doreste sa se distanteze de agresivitatea, care a caracterizat predecesorii la Casa Alba, agresivitate care-spune Obama-a alimentat cresterea miscarilor militante islamice. George W. Bush a autorizat cel putin cinci atacuri in Somalia. Noua conducere americana isi contureaza inca politica in cazuri in care se pune problema de a initia incursiuni militare in tari cu care Statele Unite nu sint in razboi.

Dar lentoarea si prudenta lui Obama creaza frustrare in sectoare ale guvernului american – cum este Ministerul Apararii—in care functionari publici, cu experienta si-ar dori actiune rapida. Barack Obama ia in calcul si alte formule de riposta intre care presiune financiara, diplomatie si intetirea eforturilor de a rezolva situatia tensionata din Somalia.

Fapt este ca Al Shabab a devenit cea mai puternica forta din acea tara, controlind o portiune larga de teritoriu, in sud si punind probleme autoritatilor. Al Shabab este pe lista organizatiilor teroriste, fiind pusa acolo de administratia Bush, care a invinuit pe unii dintre liderii initiali ai organizatiei pentru atentatele din 1998, impotriva ambasadelor americane din Kenya si Tanzania. Agentiile americane de informatii monitorizeaza contactele gruparii cu lideri al-Qaeda din Pakistan. Dar deocamdata teama este ca gruparea somaleza ar putea initia atacuri impotriva unor obiective americane si europene din Somalia.

XS
SM
MD
LG