Linkuri accesibilitate

CC dispune renumărarea voturilor şi verificarea listelor


CEC nu se consideră responsabil cu confruntarea listelor cu buletinele de vot

Curtea Constituţională a acordat Comisiei Electorale Centrale încă 9 zile pentru re-numărarea voturilor de pe 5 aprilie şi confruntarea listelor de alegători cu buletinele de vot. În felul acesta Curtea Constituţională a amânat validarea rezultatelor oficiale primite astăzi de la CEC, potrivit cărora alegerile au fost câştigate de Partidul Comuniştilor cu 49.48 la sută (60 de mandate din 101 în viitorul Parlament).

Decizia Curţii dă satisfacţie atât liderului comunist Vladimir Voronin care ceruse re-numărarea integrală a voturilor, cât şi opoziţiei, care cere verificarea listelor de alegători şi confruntarea lor cu buletinele de vot. Preşedintele Curţii Constituţionale, Dumitru Pulbere a declarat corespondentei Europei Libere, Valentina Ursu că, în urma deciziei de astăzi rezultatele noi sunt aşteptate de la Comisia Electorală Centrală pe 22 aprilie, iar Curtea Constituţională va avea la dispoziţie alte 10 zile pentru validarea sau invalidarea lor. „Ţinînd cont de toate aceste adresări în ansamblu, Curtea Constituţională a dispus re-numărarea integrală a voturilor de către Comisia Electorală Centrală, în termen de 9 zile. Re-numărarea voturilor nu se poate face separat, fără a se verifica listele de alegători, iar acest lucru se va face concomitent”.

Într-o primă reacţie obţinută de corespondenta Europei Libere, secretarul Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan a sugerat că nu este în responsabilitatea Comisiei să confrunte listele de alegători cu buletinele de vot: „Re-numărarea voturilor este re-numărare, dar verificarea listelor de alegători este verificare. Sunt două procese paralele. Materialele respective, tot ce se găseşte şi se confirmă, sunt prezentate Curţii Constituţionale şi Curtea dă o apreciere probelor şi stabileşte dacă au fost în măsură să influenţeze rezultatele sau nu”.

Principalele partide ale opoziţiei, Partidul Liberal, Partidul Liberal Democrat şi Alianţa Moldova Noastră a anunţat că adună probele pentru a demonstra că alegerile ar fi fost fraudate în favoarea Partidului Comuniştilor. Opoziţia susţine că alegerile au fost falsificate prin voturi fictive ale alegătorilor absenţi, care fie se află în străinătate, fie şi-au schimbat reşedinţa în interiorul ţării, fie au decedat.
Previous Next

XS
SM
MD
LG