Linkuri accesibilitate

Apelul către UE, CE şi SUA al liderilor PL, PLDM şi AMN


Mihai Ghimpu, Serafim Urechean, Vlad Filat
Mihai Ghimpu, Serafim Urechean, Vlad Filat

Opoziţia acuză Puterea de aplicarea unui sistem de actiuni de violenţă, care urmăreşte instaurarea unui climat general de teroare

Declaratia comuna a Partidului Liberal, Partidului Liberal Democrat din Moldova, Aliantei „Moldova Noastra” cu privire la actiunile criminale ale guvernarii comuniste impotriva copiilor, tinerilor, cetatenilor Republicii Moldova

Alegerile parlamentare de la 5 aprilie 2009 si evenimentele ce au urmat au aratat caracterul profund antipopular si dictatorial al regimului comunist instaurat de Vladimir Voronin in Republica Moldova. Fraudarea rezultatelor votului, inscenarea unei presupuse tentative de lovitura de stat prin devastarea Parlamentului si Presedintiei, incriminarea PL, PLDM si AMN, acuzarea Romaniei de implicare in scenariul primitiv al presupusei tentative de lovitura de stat, actiunile represive, de o cruzime fara precedent, intreprinse de structurile de forta si de sistemul judiciar impotriva copiilor, tinerilor, a tuturor cetatenilor si la scara intregii republici au pus in evidenta scopurile urmarite de regimul comunist. Acestea sunt: mentinerea cu orice pret la putere pentru a ascunde crimele guvernarii de 8 ani si evitarea tragerii la raspundere; eliminarea de pe scena politica a PL, PLDM si AMN prin declararea lor in afara legii; stoparea parcursului european al Republicii Moldova si ancorarea sa definitiva in CSI; anihilarea oricarei rezistente si opozitii politice si civice prin represiuni impotriva copiilor, tinerilor, a tuturor cetatenilor cu optiuni democratice si proeuropene; determinarea noilor generatii de tineri, educati in spiritul valorilor europene, sa emigreze in tarile civilizate ale Uniunii Europene; izolarea internationala a Republicii Moldova, abolirea statului de drept si instaurarea dictaturii.

Partidul Liberal, Partidul Liberal Democrat din Moldova, Alianta „Moldova Noastra” declara ca guvernarea comunista se face vinovata de crima impotriva statului si a cetatenilor si urmeaza sa poarte intreaga raspundere.

In cursul saptamanii curente politia, serviciul de informatii si securitate, procuratura, judecatoriile s-au dedat la acte de o ferocitate fara precedent: sute de copii nevinovati, liceeni, studenti, cetateni de toate varstele, jurnalisti din mass-media locala si internationala au fost urmariti, arestati, batuti cu cruzime, cercetati sumar, cu incalcarea procedurilor legale, judecati si condamnati. Lantul represiv mobilizat de guvernarea comunista a inglobat toate structurile de forta, iar teroarea s-a extins pe intreg teritoriul Republicii Moldova.

Partidul Liberal, Partidul Liberal Democrat din Moldova, Alianta „Moldova Noastra” considera ca Republica Moldova se confrunta cu un fenomen fara precedent in istoria sa: aplicarea unui sistem complet de actiuni de violenta, cu participarea tuturor structurilor de forta si instantelor judiciare ale statului, care urmareste scopul de a instaura un climat general de teroare si insecuritate in societate si care trebuie definit drept terorism de stat.

Partidul Liberal, Partidul Liberal Democrat din Moldova, Alianta „Moldova Noastra” cere guvernarii comuniste sa puna capat imediat actiunilor de teroare impotriva copiilor si tinerilor, sa elibereze toate persoanele arestate si sa asigure desfasurarea anchetei conform procedurilor legale. De asemenea, cerem sa fie date publicitatii numele persoanelor arestate, motivele arestarii si locul detinerii acestora, sa fie asigurat accesul la retinuti al avocatilor, parintilor, mass-media, organizatiilor neguvernamentale, organismelor internationale.

Partidul Liberal, Partidul Liberal Democrat din Moldova, Alianta „Moldova Noastra” cere incetarea imediata a persecutiilor impotriva institutiilor mass-media, stoparea urmaririi si arestarii jurnalistilor şi expulzării jurnalistilor straini.

Partidul Liberal, Partidul Liberal Democrat din Moldova, Alianta „Moldova Noastra” solicita Uniunii Europene, Consiliului Europei, SUA sa intervina de urgenta pentru stoparea arestarilor ilegale, batailor, torturii si a tuturor abuzurilor comise de guvernarea comunista impotriva tinerilor, a jurnalistilor, impotriva propriilor cetateni.
Previous Next

XS
SM
MD
LG