Linkuri accesibilitate

De ce organizatorii devastării nu au preîntîmpinat apariţia probelor video şi foto în care poliţiştii susţin acţiunile de distrugere ale Preşedinţiei şi Parlamentului?

Luni, prima zi după alegerile parlamentare. Mă trezesc ca de obicei la ora 5.00 şi deschid computerul pentru a afla ultimele rezultate ale scrutinului prezentate de CEC. Îi contactez şi pe doi colegi de breaslă care nu au aţipit în noaptea de duminică spre luni, aflându-se la CEC. Ultimele rezultate arată şi mai critic pentru opoziţie faţă de cele anunţate aseară de IPP care a realizat exit-poll-ul. Încerc să anticipez reacţia ascultătorilor de la Vocea Basarabiei, la vestea pe care urmează să le-o transmit în această dimineaţă. E mult mai greu să anticipez acţiunile perdanţilor în aceste alegeri – PL, PLDM, AMN. Perdanţi, cel puţin potrivit rezultatelor anunţate. Chiar şi fiica de trei ani reîntoarsă de la grădiniţă a ţinut să mă „anunţe”:”Ştii tăticule, vorbeşte lumea că au câştigat comuniştii”. Presa, dar şi unele formaţiuni politice, semnalau în campania electorală că lupta pentru putere se va da pe viaţă şi pe moarte. Nu uit să remarc că într-un stat ca RM, unde valorile democraţiei există doar pe hârtie, puterea şi-o atribuie partidele şi nu societatea, chiar dacă aceasta din urmă are de suferit pe fundalul luptelor politice.

Marţi. La serviciu primesc vestea că neaşteptat de multă lume s-a adunat în centrul Chişinăului. Merg să văd ce se întâmplă şi constat că mulţimea întradevăr e mult mai numeroasă decât alte ori. Partidele politice nici nu visau se pare în campania electorală să poată aduna zeci de mii de tineri în stradă. Ceea ce a urmat însă nu putea fi anticipat, decât poate de către cei care au organizat provocarea maselor la devastarea principalelor instituţii din stat. Provocatorii au reuşit să le insufle manifestanţilor paşnici că devastarea Preşedinţiei şi Parlamentului e unica metodă de a doborî dictatura instaurată. Astfel, cei care doar au asistat la incendierea celor două instituţii veneau victorioşi în PMAN, unde se manifesta paşnic, fiind siguri că liderii politici de aici îi vor susţine. Spre surprinderea multora aveau să afle tot de la aceşti lideri politici că ceea e se întâmplă la Parlament şi Preşedinţie depăşeşte orice norme democratice. Astfel în seara zilei de marţi adorm întrebându-mă de ce poliţia nu a făcut faţă lucrurior pentru a stopa dezastrul şi de ce liderii politici din opoziţie nu au avut capacitatea să gestioneze situaţia chiar prin metode tradiţionale de organizare a întrunirilor paşnice.

Miercuri. Dis de dimneaţă constat că după evenimentele de ieri, voi avea de lucru ca ziarist, mult mai mult decât în Campania electorală. Pe internet aflu că toatea noaptea în PMAN au fost câţiva tineri în stare de ebrietate, precum şi la Parlament. Au ars flăcări în timpul nopţii în ambele părţi. Întrebarea firească pe care şi-a pus-o lumea e de ce nu au fost luate sub control Preşedinţia şi Parlamentul atunci când nu mai era mulţime. Pe de altă parte îmi dau seama că mai multe probe decât ieri, nu puteau exista într-un caz care trebuie elucidat. Întrebarea la care încerc să răspund e de ce organizatorii dezastrului nu au luat măsuri pentru a preîntîmpina apariţia probelor video şi foto în care poliţiştii susţin acţiunile de distrugere ale Preşedinţiei şi Parlamentului. În stradă, în troleibuze, microbuze, peste tot, observ cum lumea discută despre cele întâmplate marţi la Chişinău. Prea puţine întrebări la obiect îşi pune societatea atunci când le oferă politicienilor puterea.

Joi, revenit de la serviciu, deschid televizorul şi caut să aflu ce spun posturile româneşti despre situaţia de la Chişinău. Văd în sfârşit o primă reacţie de atitudine din Europa şi anume din Bundestag-ul german, reacţie care îl viza direct pe şeful statului, acuzat că imediat după prezentarea rezultatelor exit-poll-ului, a anunţat că nu va colabora cu opoziţia, incitând astfel spiritele în societate. O reacţie întârziată a UE, dar necesară, mai ales că vocea europenilor auzită până astăzi exprima doar îngrijorări faţă de situaţia creată şi în unele cazuri condamnări ale acţiunilor de marţi. Aflu tot azi despre expulzarea ambasadorului roman la Chişinău. Cel mai mult mă îngrijorează faptul că acest gest ar putea fi făcut în primul rând pentru a demonstra încă o dată loialitate estului, poate şi în defavoarea altui aliat al Kremlinului înscris în cursa electorală. Dacă e întradevăr aşa, atunci speranţele cetăţenilor la o schimbare spre bine se pot nărui pentru mult timp.

Vineri. Mă trezesc şi merg la serviciu analizând cele întâmplate şi din nou pornesc de la una din întrebările la care am mai multe răspunsuri. De ce atât de evidente au rămas probele video la dispoziţia miilor de oameni care filmau devastarea Preşedinţiei şi Parlamentului. Unul din răspunsurile pe care le-aş putea da mă înspăimântă. Dar nici în ruptul capului nu pot să cred, cel puţin până una-alta, că nu a fost posibilă preîntâmpinarea apariţiei probelor cu poliţişti ajutând la dezastru, Şi soţia, tot ziaristă, îmi spune că e bizar faptul că nu s-a ţinut cont de înlăturarea probelor. În momentele în care scriu aceste rânduri, pe care le vociferez, mai primesc veşti regretabile. Ziariştii sunt reţinuţi de poliţie în plină stradă pentru incitare la violenţă. Azi la Vocea Basarabiei, un fost deputat îmi spunea că lucrurile au ieşit de sub control. Am ţinut să precizez că lucrurile sunt ieşite de sub control demult, iar ceea ce se întâmplă astăzi doar demonstrează cât de mult au ieşit.
XS
SM
MD
LG