Linkuri accesibilitate

CEC nu a trimis CC spre validare rezultatul alegerilor din 5 aprilie


Astăzi expiră termenul de 5 zile prevăzut de legislaţie în care Comisia Electorală Centrală este obligată să transmită spre validare Curţii Constituţionale rezultatele alegerilor de pe 5 aprilie. La prânz, Comisia încă nu transmisese rezultatele.

Secretarul CEC Iurie Ciocan a explicat întârzierea prin faptul că partidele opoziţiei au început verificarea listelor de alegători, iar în aceste condiţii Comisia se va întruni într-o şedinţă extraordinară să decidă dacă aşteaptă sau nu rezultatul verificărilor înainte de a transmite rezultatele Curţii Constituţionale.

Partidul Liberal, Partidul Liberal Democrat şi Alianţa Moldova Noastră spun că au primit abia astăzi pentru scanare listele din municipiul Chişinău, dar nu şi listele din raioane, chiar dacă le solicitaseră cu două zile în urmă.
XS
SM
MD
LG