Linkuri accesibilitate

Una din puţinele tradiţii care n-au dispărut sau n-au degenerat în Anglia e teatrul. Teatrul ca formă de joc şi interpretare mult mai largi decît spectacolele profesioniste.

În ce priveşte scena clasică, Anglia a inovat mult dar nu a uitat ce ştia. Se face teatru de cea mai înaltă calitae iar numărul actorilor uimitori e în continuare remarcabil, pe scenele marilor oaşe engleze. Însă teatrul e în sîngele societăţii engleze şi, practic, aproape toţi englezii sînt actori mai mult sau mai puţin conştienţi.

Totul începe din şcoală, unde copii trec prin repetiţii dure şi fac spectacole complicate de două sau trei ori pe an. Însă copiii încep să joace înainte de a învăţa organizat să joace. În primul rînd, pentru că şcolile păstrează în mare parte un sistem ierarhic şi o retorică de adresare foarte stricte. Mai departe, copii cresc şi devin actori, avocaţi, ingineri, oameni de afaceri sau neisprăviţi. Nu contează. Toţi au absorbit calitatea şi obiceiul de vorbi într-un anumit fel, de a creea un persoanj, de a descifra celelalte personaje ale lumii şi de juca, toată vieţa, un rol.

Pronunţia, formulele de adresare şi codurile de comprtament sînt vitale. Ele trădează gradul de educaţie şi fixează respectul sau rezerva faţă de o persoană. Ele separă discret străinii sau le dau semnalul că sînt acceptaţi. Şi tot ele asigură, în latura lor profesionistă, rezerva inepuizabilă de premii Oscar.
XS
SM
MD
LG