Linkuri accesibilitate

Cerere de deschidere a arhivelor serviciilor secrete comuniste


Intr-o rezolutie adoptată astazi Parlamentul European condamnă toate crimele împotriva umanitatii si încalcarile grave ale drepturilor omului comise de toate regimurile totalitare si autoritare. In acelasi timp isi exprima compasiunea, intelegerea si recunoasterea suferinţelor victimelor acestor crime si fata de membrii familiilor acestora.

"Europa nu va fi niciodată unita daca nu va reusi să aiba o viziune comuna asupra istoriei sale, dacă nu recunoaşte nazismul, stalinismul şi regimurile fasciste şi comuniste ca parte din mostenirea comuna si daca nu poarta o dezbatere sincera şi aprofundata cu privire la crimele lor din secolul trecut", se arată în rezoluţia Parlamentului European.

Membrii Parlamentului European cred ca integrarea europeana a fost o reactie la suferinta provocata de cele două razboaie mondiale si de tirania nazista care a condus la Holocaust, precum si la expansiunea regimurilor totalitare si nedemocratice din Europa Centrala si de Est, si a fost, de asemenea, o modalitate de a depasi disensiunile profunde si ostilitatea din Europa prin cooperare si integrare, pentru a pune capat războaielor si a asigura democratia în Europa.

Deputatii europeni solicita "declararea zilei de 23 august ca Ziua europeană a memoriei victimelor tuturor regimurilor totalitare si autoritare, care să fie comemorata cu demnitate si impartialitate."

Reamintind faptul ca în 2009, Europa celebrează cea de a 20-a aniversare a prăbusirii dictaturilor comuniste din Europa Centrală si de Est, precum şi a caderii Zidului Berlinului Parlamentul European regreta ca, după 20 de ani, accesul la documentele de relevanta personala si la cele necesare pentru cercetarea stiinţifica este încă restricţtonat în mod nejustificat în anumite state membre.

De aceea se solicită tuturor statelor membre să depună un efort veritabil pentru a deschide arhivele, inclusiv pe cele ale fostelor servicii de securitate internă, ale poliţiei secrete şi ale agenţiilor de informaţii.

Nu in ultimul rand deputaţii europeni solicită instituirea unei platforme a memoriei şi conştiinţei europene care să ofere asistenţă relaţiilor şi cooperării dintre institutele de cercetare naţionale specializate în domeniul istoriei totalitarismului, precum şi creării unui centru/memorial pan-european pentru victimele tuturor regimurilor totalitare.


XS
SM
MD
LG