Linkuri accesibilitate

La început, era o comunitate, o mică biserică şi o cămăruţă pentru preot ca să poată supravieţui.

În perioada sovietică bisericile catolice au fost închise în Moldova şi doar un preot aflat sub jurisdicţia canonică a episcopului de Riga, a primit aprobare să rămână în Chişinău. El deservea în secret credincioşii catolici din întreaga zonă, inclusiv pe cei din satul Creţoaia. În prezent, pe teritoriul R. Moldova activează 16 biserici romano-catolice.

Satul Creţoaia din raionul Anenii Noi are 400 de locuitori, majoritatea ucraineni şi este tupilat într-o văgăună din preajma gunoiştii de la Ţînţăreni, unde se depozitează deşeurile din capitală. Casele sunt risipite de-a lungul unei şosele pietruite, care nu poate face faţă noroiului.
„Cînd am venit prima dată la Creţoaia era o iarnă frumoasă, cu multă zăpadă. M-am dus pînă la gunoiştea de la Ţînţăreni şi m-am întors, pentru că nu am găsit nici un sat Creţoaia că nu era nici un indicator. Şi atunci primul lucru pe care l-am făcut am pus un indicator la intrarea în sat”, îşi aminteşte preotul romano-catolic, Andrei Dăscălaşu, care şi-a început şederea la Creţoaia în urmă cu cinci ani, cînd a venit din România ca să îi ajute pe cei aflaţi în suferinţă.


„Nu am pornit totul de la început. Era o comunitate, o mică biserică şi o cămăruţă pentru preot ca să poată supravieţui. Pînă a venit în sat un preot, comunitatea a fost ţinută închegată de cîteva călugăriţe din Polonia. Ele au fost primele misionare. Şi apoi încetul cu încetul, şi cu ajutorul voluntarilor din sat, am reuşit să restabilim unele structuri. Oamenii au înţeles că împreună ar trebui să construiască ceva, chiar dacă nu au un centru de autoritate publică.” povesteşte părintele Andrei.

Sătenii cu care am stat de vorbă se intrec la cuvinte de mulţumire la adresa enoriaşilor catolici din Occident, cu ajutorul căror pînă acum în satul lor a fost edificată o nouă biserică, un centru pentru tineret, o grădiniţă, a fost trasă ţeava de gaz aproape în fiecare gospodărie şi a fost deschisă o cantină socială. „E un ajutor mare pentru un sat care era uitat. Oamenii înţeleg că ar trebui să facă bine, să fie milostivi, din puţinul ce-l au să se împartă cu alţii.” spun sătenii.

De cîţiva ani, povesteşte mătuşa Xenia, în vîrstă de 82 de ani, nu-şi mai face griji în privinţa prînzului, pentru că îl primeşte zilnic la cantina socială de la Creţoaia. Femeia îmi spune că merge la biserica din satul vecin ca să se roage de sănătatea catolicilor care îî ajută pe oameniii din Creţoaia: „mă duc în satul Ţînţăreni, unde biserica e ortodoxă să mă rog pentru catolici, că ne-au dat haine, cutii cu orez, ulei, zahăr. Mulţumim.”

Exemplul localităţii Creţoaia aminteşte de povestirea lui Vasile Voiculescu despre pelerinul, care ajuns într-un sat sărac, unde lumea îndura foame, s-a apucat să gătească în centrul comunităţii... o “ciorbă din bolovan”. Cînd apa a început sa clocoteasca, omul a cerut unui copil sa meargă la o vecină dupa un morcov, de la un alt sătean a luat cîţiva cartofi, iar altcineva a adus o jumătate de ceapă şi slănină. In final, sătenii au mîncat o ciorbă delicioasă. Iar omul care i-a învăţat să fie solidari a plecat la fel de anonim cum a apărut. Astfel, călătorul lui Voiculescu le-a dovedit ţăranilor că pînă şi într-un sat pierdut de lume, problemele pot fi rezolvate, dacă oamenii nu ar aştepta para mălăiaţă, ci ar pune cu toţii umărul ca să li se împlinească visul la o lume mai bună.
XS
SM
MD
LG