Linkuri accesibilitate

NATO la 60 de ani


În 1989, când a căzut Zidul de la Berlin, Alianţa nord-atlantică era un „club” închis, de 16 ţări membre, cu un mandat clar : să apere occidentul si valorile democraţiei de o eventuală ameninţare sovietică. Au urmat valuri succesive de extindere spre est aşa că acum, la 60 de ani, NATO este o organizaţie cu 28 de membri, în căutarea unui mandat. Şi care este soarta extinderii, care pentru câţiva ani părea să fi devenit însăşi misiunea NATO ?

Prima extindere după căderea comunismului, când NATO a primit Ungaria, Cehia si Polonia, a fost cea mai plină de simbolism dar şi cea mai „simplă”. Moscova aproape că nu a observat-o.

La a doau rundă, cea din 2004, când Alianţa s-a întins pentru prima data în fostul spaţiu sovietic, reacţia Moscovei a fost mult mai violentă.
Rusia nu putea să accepte, fără să protesteze fie şi simbolic, împotriva acceptării statelor baltice in NATO, alături de Romania, Bulgaria, Slovacia si Slovenia.

Opoziţia Rusiei a devenit mult mai articulată şi eficientă anul trecut, când a început să se contureze mai clar perspectiva admiterii Ucrainei si Georgiei in NATO. Rusia lui Putin era o ţară între timp stabilă economic (dacă nu chiar bogată), care-şi regăsise încrederea după ce la sfârşitul anilor 90 se aflase în pragul falimentului.

După summitul de la Bucureşti din aprilie şi mai ales după scurta intervenţie militară rusă în Gerogia, din august 2008, atmosfera în NATO s-a schimbat.

„Ucraina si Georgia pot fi admise în NATO când a venit timpul potrivit, când au relaţii bune cu toţi vecinii” - asa este rezumată gândirea care pare să predomine acum in NATO, potrivit lui Edgar Buckley, fost adjunct al secretarului general NATO, pentru strategia defensivă.

Aşa că NATO la 60 de ani ar putea fi o organizaţie care pentru moment nu mai are voinţa extinderii. O lipsă de apetit care afectează nu numai Ucraina si Grecia. Este şi problema Macedoniei, ţară ale cărei ambiţii euro-atlantice sunt blocate de Grecia.

Sistarea extinderii s-ar putea dovedi periculoasă pentru Alianţă, pentru că riscă să-şi piardă sensul existenţei.

„Scopul clar al NATO de la începutul anilor 90, a fost extinderea. Proces care avansează extrem de greu în Balcani şi s-a blocat total în estul Europei” – declara recent Bruce Jackson, analist american, fondatorul Proiectului pentru democraţii în tranziţie, „think tank” cu sediul la Washington.

Rusia nu este singura cauză care a îngheţat, fie şi temporar, extinderea NATO spre est. Întreg procesul a scos la iveala, în cadrul Alianţei, diferențe strategice majore între Statele Unite, Marea Britanie pe de o parte, şi aliaţi europeni importanţi precum Germania, Franţa si Italia pe de altă parte. În cadrul Alianței au mai apărut tensiuni şi între vechii si noii membri.

În opinia analistului britanic Edward Lucas, frontul anti-extindere este condus, din ce in ce mai eficient, de Germania. „Germania s-a opus si extinderii din 2004” – remarca Lucas, autorul volumului „Noul Război Rece”. A fost obligată să cedeze atunci, pentru că majoritatea tărilor NATO erau în favoarea extinderii. Acum însă, lucrurile s-au schimbat şi pentru că ţările potenţial candidate (Ucraina, Georgia şi unele ţări din Balcanii de vest) nu îndeplinesc condiţiile de bază pentru o admitere. Admiterea lor ar fi, în acest moment, un gest pur politic care, remarcă acelaşi Edward Lucas, nu-şi găseşte o justificare in ochii vechilor membri NATO.

„Suntem în situaţia paradoxală în care Rusia reprezintă o problemă suficient de mare pentru a obliga NATO să nu o ignore. Dar nu atât de mare, încât să coaguleze toate energiile şi voinţa politică, într-o sigură direcţie!”

Până la urmă, extinderea s-ar putea afla numai într-un impas de moment pentru că : „...motorul extinderii a fost de la bun început crearea unei zone cât mai largi de stabilitate si pace în Europa” – remarcă Jamie Shea, directorul biroului de planificare politică din NATO.
Iar acest scop, nu şi-a pierdut nici astăzi actualitatea.
  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

Pe aceeași temă

XS
SM
MD
LG