O știre, care a fost publicată în ultimele zile în presa culturală canadiană, în publicația Le Devoir.com, de un muzicolog francez, face cunoscut că în arhivele Șostakovici au fost descoperite încă din 2006 fragmente ale unei opere satirice și că recent în arhivele familiei Tolstoi a apărut și livretul integral al operei compozitorului. Descoperirea este cu atît mai interesantă cu cît textul livretului dă de înțeles că la începutul anilor 1930, Șostakovici se pregătea să scrie mai mai mult decît o operă, un pamflet politic.
Biografii lui Șostakovici erau la curent cu intenția acestuia de a compune o nouă operă satirică, după succesul celei dintîi, după “Nasul” lui Gogol, dar informațiile erau incomplete și se știa doar că opera a fost abandonată fără explicații.
Ceea ce s-a aflat acum este că livretul operei, cu formă de fabulă futuristă și cu numele provizoriu de Orango (Urangutanul) a fost conceput de scriitorul Alexei Tolstoi și de ziaristul Alexandr Starhakov. S-a mai precizat că Șostakovici a compus în versiunea pentru pian muzica primului act al operei, înainte ca proiectul să fie abandonat. Alexei Tolstoi, supranumit contele roșu, este cunoscut pentru scrierile sale de science-fiction. Inițial o personalitate opusă bolșevismului, refugiat în Germania și apoi în Franța, scriitorul s-a întors în 1923 în Rusia și avea să se convertească treptat la stalinism.
Orango urma să fie o ființă biomorfă, produsul cel mai avansat al științei sovietice, jumătate om, jumătate maimuță. In primul act al operei, Orango este arătat publicului sovietic care își manifestă admirația față de creația științifică a Moscovei și îi lasă în stupefacție pe occidentali. Orango este o ființă ce se impune în societate, ca un ziarist influent și un orator de mare talent, chiar dacă discursurile lui sînt întrerupte din timp în timp de strigăte primitive. Opera era gîndită în trei acte, în final Orango urmînd să devină, nici mai mult nici mai puțin decît secretar general al Partidului Comunist.
Afrontul adus lui Stalin ar fi depășit orice închipuire, într-un moment în care ideologii sovietici își dădeau silința să impună dominația partidului în diversele sfere ale artei, iar la orizont se întrevedeau marile epurări din a doua jumătate a deceniului al treilea. Nu este de loc de mirare că Șostakovici și partenerii săi au pus capăt brusc proiectului, fără să-l facă public, deși opera fusese inițial o comandă a teatrului Bolșoi. Potrivit arhivistei Olga Digonskaia, care a descoperit urmele manuscrise ale operei, abandonarea proiectului s-a făcut în condițiile în care geneticianul devenit obiect al sarcasmului autorilor, a fost arestat de autoritățile staliniste. Pe prima pagină a schițelor sale Șostakovici a scris cu mîna sa cuvîntul “pamflet”.
Potrivit lui Christophe Huss, muzicologul francez care a transmis știrea despre opera inedită în presa occidentală, muzica din Orango s-ar regăsi – actul 1 ar conține 45 de minute de muzică – în lucrările strict contemporane ale lui Șostakovici, în uvertura la Bulonul și în muzica de scenă la Hamlet. In prezent, un compozitor american, Gerard McBurney, consilier artistic al Orchestrei din Chicago și-a propus să orchestreze primul act al operei, a cărei premieră ar putea avea loc în Statele Unite.
Biografii lui Șostakovici erau la curent cu intenția acestuia de a compune o nouă operă satirică, după succesul celei dintîi, după “Nasul” lui Gogol, dar informațiile erau incomplete și se știa doar că opera a fost abandonată fără explicații.
Ceea ce s-a aflat acum este că livretul operei, cu formă de fabulă futuristă și cu numele provizoriu de Orango (Urangutanul) a fost conceput de scriitorul Alexei Tolstoi și de ziaristul Alexandr Starhakov. S-a mai precizat că Șostakovici a compus în versiunea pentru pian muzica primului act al operei, înainte ca proiectul să fie abandonat. Alexei Tolstoi, supranumit contele roșu, este cunoscut pentru scrierile sale de science-fiction. Inițial o personalitate opusă bolșevismului, refugiat în Germania și apoi în Franța, scriitorul s-a întors în 1923 în Rusia și avea să se convertească treptat la stalinism.
Orango urma să fie o ființă biomorfă, produsul cel mai avansat al științei sovietice, jumătate om, jumătate maimuță. In primul act al operei, Orango este arătat publicului sovietic care își manifestă admirația față de creația științifică a Moscovei și îi lasă în stupefacție pe occidentali. Orango este o ființă ce se impune în societate, ca un ziarist influent și un orator de mare talent, chiar dacă discursurile lui sînt întrerupte din timp în timp de strigăte primitive. Opera era gîndită în trei acte, în final Orango urmînd să devină, nici mai mult nici mai puțin decît secretar general al Partidului Comunist.
Afrontul adus lui Stalin ar fi depășit orice închipuire, într-un moment în care ideologii sovietici își dădeau silința să impună dominația partidului în diversele sfere ale artei, iar la orizont se întrevedeau marile epurări din a doua jumătate a deceniului al treilea. Nu este de loc de mirare că Șostakovici și partenerii săi au pus capăt brusc proiectului, fără să-l facă public, deși opera fusese inițial o comandă a teatrului Bolșoi. Potrivit arhivistei Olga Digonskaia, care a descoperit urmele manuscrise ale operei, abandonarea proiectului s-a făcut în condițiile în care geneticianul devenit obiect al sarcasmului autorilor, a fost arestat de autoritățile staliniste. Pe prima pagină a schițelor sale Șostakovici a scris cu mîna sa cuvîntul “pamflet”.
Potrivit lui Christophe Huss, muzicologul francez care a transmis știrea despre opera inedită în presa occidentală, muzica din Orango s-ar regăsi – actul 1 ar conține 45 de minute de muzică – în lucrările strict contemporane ale lui Șostakovici, în uvertura la Bulonul și în muzica de scenă la Hamlet. In prezent, un compozitor american, Gerard McBurney, consilier artistic al Orchestrei din Chicago și-a propus să orchestreze primul act al operei, a cărei premieră ar putea avea loc în Statele Unite.
