Linkuri accesibilitate

Agitaţie electorală împotriva unui vot automat


Caravana "Hai la vot", finanţată de USAID, şi-a propus să străbată 70 de localităţi

Cu îndemnul ”Hai la vot”, un grup de tineri cutreieră localităţile din republică. Fără să facă agitaţie electorală în favoarea vreunui concurent electoral, tinerii, finanţaţi printr-un program al Guvernului american, le explică alegătorilor şovăielnici de ce este important să voteze pe 5 aprilie. „ Încercăm să promovăm importanţa votului, să arătăm care sunt rezultatele pozitive ale unui vot bine gândit şi care pot fi riscurile unui vot automat, sau indiferent, atunci când alegătorul nu are suficientă informaţie despre candidaţi”, spune Oleg Bursuc, coordonator de program al Consiliului pentru Cercetări şi Schimburi Internaţionale (IREX).

Caravana Comunităţii „Hai la vot” a trecut şi prin satul Căpriana, unde concurenţii electorali ar putea obţine o recoltă de 1600 de voturi, dacă toţi sătenii vor participa la alegeri. Majoritatea oamenilor cu care am discutat la Căpriana au spus că, după ce caravana „Hai la vot” a trecut prin satul lor, nu îşi mai pun întrebarea caragialiană:” Eu pe cine să votez?”„Simpatizez un partid, care e democratic si e de încredere. A fost dificil să ne apreciem, întrucît politicienii ne-au zăpăcit cu promisiunile lor. Totuşi, trebuie să mergem la votare şi să alegem viitorul Moldovei.”

Două bătrînele, care puneau ţara la cale în faţa unui magazin ne-au zis că s-au decis cam greu pe cine să voteze:” Eu am 20 de nepoţi şi trebuie să votez pentru viitorul lor. Pentru că noi, bătrînii, ne trecem, dar ce lăsăm tinerilor?”

Lilia Volniţchi e profesoară în sat şi ne-a mărturisit că pe perioada campaniei electorale elevii s-au arătat interesaţi de apropiatul scrutin parlamentar: „ Am formulat întrebări ascunse, bunăoară cine ar trebui să conducă Moldova, pe cine ar trebui de ales, şi am constatat că elevii doresc foarte mult să participe la dezvoltarea comunitară. Sunt activi şi au regretat că nu au împlinit 18 ani ca să poată participa la aceste alegeri. Tinerii sunt mai decişi, pentru că circulă şi astfel cunosc situaţia din Moldova, în timp ce bătrînii se lasă convinşi cu mare greu. Lor ar trebui cineva să le explice de ce este important să voteze.”

Coordonatorul de program, Oleg Bursuc precizează că deja al cincilea an propagă educaţia electorală în satele din Moldova: „ Acelaşi lucru l-am făcut bunăoară şi în alegerile locale. În localităţile în care am lucrat, am avut o prestaţie destul de avansată a prezenţei la vot. Persoane care au participat în proiectul nostru au devenit consilieri locali, membri ai consiliilor raionale, avem primari. Asta ne face să credem că am obţinut un rezultat destul de bun la capitolul promovarea oamenilor şi promovarea educaţiei electorale ca un instrument al democraţiei.” conchide Oleg Bursuc.

Un alt activist al proiectului, Victor Banariuc subliniează: „pentru a-i convinge pe alegători să meargă la secţia de votare, utilizăm diverse mecanisme. Am organizat o serie de şedinţe de interacţiune prin intermediul cărora oamenii aleg ce probleme ar vrea să soluţioneze, pun asta la vot, iau decizii comune, îşi aleg echipele care aplică proiectele. Asta contribuie la înţelegerea importanţei votului. „

Caravana “Hai la Vot”, care a pornit din capitală la sfîrşitul săptămînii trecute, ar putea cutreiera, pînă în ziua alegerilor, cel puţin 70 de localităţi din Moldova.
XS
SM
MD
LG