Dacă stai să-i asculţi pe protagoniştii luptei electorale, ei toţi, fără excepţie, doresc un singur lucru - prosperarea alegătorilor. Ei îşi critică vehement oponenţii doar pentru a face viaţa cetăţenilor mai frumoasă, ei vor să devină parlamentari numai pentru a ne crea nouă, simplilor muritori, locuri de muncă şi a ne majora nouă salariile, numai pentru a ne schimba nouă viaţa. Ei înving pentru noi! Sînt cei mai buni dintre pămînteni! Altruismul şi bunătatea lor e un fapt frumos şi necesar, fireşte, numai că frizează… neverosimilul.
În mod normal, te întrebi: oare toată lupta asta acerbă, toată fojgăiala asta, toate acuzaţiile astea dizgraţioase sînt numai de dragul alegătorilor? Oare toţi aceşti candidaţi cheltuiesc sume enorme numai pentru a ne face pe noi mai fericiţi? Oare nu vrea un om să învingă şi pentru sine, şi pentru binele său? Dacă îi asculţi pe potenţialii deputaţi, ai impresia că aceştia nu se gîndesc la viaţa lor, ci numai la existenţa alegătorilor.
Eu, bunăoară, aş vrea să disting candidaţii nu numai în funcţie de ce vor să facă ei pentru mine, ci şi în funcţie de ce vor să facă ei pentru sine. Aş vrea să văd măcar un singur concurent, care să spună franc: iată ce am acum, iată cum trăiesc acum, şi iată ce vreau să obţin eu personal după ce voi deveni deputat. Aş vrea deci ca altruiştii, care visează să devină parlamentari, să ne vorbească şi despre viaţa şi perspectivele lor, nu numai despre viaţa şi perspectivele maselor.
Mă gîndesc că, într-o ţară ca Moldova, în care timpul parcă a încremenit, iar promisiunile date maselor n-au dat rezultate demne de luat în seamă, felul în care politicienii vor să-şi schimbe propria viaţă ar trezi un interes mai mare.
În mod normal, te întrebi: oare toată lupta asta acerbă, toată fojgăiala asta, toate acuzaţiile astea dizgraţioase sînt numai de dragul alegătorilor? Oare toţi aceşti candidaţi cheltuiesc sume enorme numai pentru a ne face pe noi mai fericiţi? Oare nu vrea un om să învingă şi pentru sine, şi pentru binele său? Dacă îi asculţi pe potenţialii deputaţi, ai impresia că aceştia nu se gîndesc la viaţa lor, ci numai la existenţa alegătorilor.
Eu, bunăoară, aş vrea să disting candidaţii nu numai în funcţie de ce vor să facă ei pentru mine, ci şi în funcţie de ce vor să facă ei pentru sine. Aş vrea să văd măcar un singur concurent, care să spună franc: iată ce am acum, iată cum trăiesc acum, şi iată ce vreau să obţin eu personal după ce voi deveni deputat. Aş vrea deci ca altruiştii, care visează să devină parlamentari, să ne vorbească şi despre viaţa şi perspectivele lor, nu numai despre viaţa şi perspectivele maselor.
Mă gîndesc că, într-o ţară ca Moldova, în care timpul parcă a încremenit, iar promisiunile date maselor n-au dat rezultate demne de luat în seamă, felul în care politicienii vor să-şi schimbe propria viaţă ar trezi un interes mai mare.
